De ani de zile, în localitatea Lungeşti-Vâlcea, bătrânii de la azil au locuit într-o clădire care a aparţinut bisericii. Lăcaşul de cult a fost revendicat încă din 1991, dar de atunci şi până azi, încercarea de a restitui proprietatea celor în drept a fost sortită eşecului. Acum s-a ajuns la o coabitare aparent imposibilă, măicuţele şi bătrânii suportându-se tot mai greu. Nu de alta, dar în timp ce feţele bisericeşti ţin slujba, mulţi dintre bătrâni, afectaţi de boli psihice, devin agresivi sau aruncă tot felul de vorbe de duh, care mai de care mai neortodoxe. Chiar şi chiliile măicuţelor sunt adesea puse în pericol, asistaţii bătând în ferestre şi deranjând liniştea celor şase suflete puse să vegheze la cele sfinte.
După ce mânăstirea şi bisericuţa din comuna Lungeşti au fost transformate în azil de bătrâni, chiliile în care altădată locuiau măicuţe, au devenit acoperişul oamenilor pentru care bătrâneţile sunt o povară. Îmbătrânite de vreme, de igrasie şi lipsa oricărei investiţii, clădirile s-au depreciat de pe o zi pe alta. Mirosul de fum din sobele cu lemne, de rânced, lasă impresia că bătrâneţile asistaţilor sunt mai grele decât cineva şi-ar fi imaginat. La scurt timp după evenimentele din 1989, biserica şi-a revendicat clădirile în care se află acum asistaţii, iar din 1991 a început un lung şir de compromisuri din partea proprietarilor. Direcţia Generală de Asistenţă Socială Vâlcea a mutat o parte dintre asistaţi, dar alţi 64 de bătrâni au rămas să ׂ“convieţuiască” cu cele şase măicuţe venite să se roage în Casa Domnului la toate cele treburi religioase.
“Răbdare, răbdare! Când o vrea bunul Dumnezeu!”
Când am intrat în incinta azilului, măicuţele stăteau în chilie, cu uşile zăvorâte. Primarul urbei, Gheorghe Dumitraşcu, care ne-a însoţit, ne-a explicat. “Stau încuiate de răul celor de la azil, pentru că intră peste ele şi le deranjează. Pentru că măicuţele se plângeau că asistaţii le băteau în geam la orice oră din zi şi din noapte, eu chiar le-am făcut un gard împrejmuitor în faţa ferestrelor chiliilor”. După câteva secunde, cu feţele cernite, aţintite în pământ, ne-au întâmpinat stareţa Mânăstirii, Modesta, măicuţa Tecla şi sora Lenuţa. Întrebăm când se vor muta asistaţi şi astfel să poată să-şi vadă de cele treburi bisericeşti, iar răspunsul măicuţelor vine parcă scos la indigo: “Răbdare, răbdare! Când o vrea bunul Dumnezeu!”. Întrebăm dacă le fac probleme oamenii cazaţi acolo, iar răspunsul se lasă iarăşi aşteptat: “Dacă aşa vrea bunul Dumnezeu, dar până la urmă s-or rezolva toate”.
Nea Petrică perturbă slujbele măicuţelor
Odată cu venirea măicuţelor, viaţa în micuţul lăcaş de cult s-a animat. Bisericuţa ce poartă hramul “Adormirea Maicii Domnului” construită de Constantin Brâncoveanu la 1699 este un lăcaş de cult cu totul aparte, fiind renovat recent. “După ce am venit noi aici tot mai mulţi localnici trec pragul bisericii. Nu ne plângem că ne este greu, de asta am venit la mănăstire. Slujbele le ţine unul dintre preoţii din comună”, spune stareţa, cu care schimbăm câteva vorbe chiar în biserică. Aflăm însă că, de foarte multe ori, ritualurile religioase sunt perturbate serios de nea Petrică, un bolnav psihic care aruncă ocări de tot felurile, fiind profund nemulţumit de viaţa lui şi de tot ce i se întâmplă în jur. “Există şi un revers al medaliei. O bătrânică asistată a învăţat stihurile de înmormântare şi a devenit credincioasă, cântând de fiecare dată înainte de culcare. Este trist însă că foarte mulţi dintre bătrâni îşi doresc moartea”, spune măicuţa Lenuţa. Pentru cei 64 de asistaţi de la Mânăstirea Lungeşti există tot atâţia angajaţi. Le-am sugerat, mai în glumă mai în serios măicuţelor, să dea cu sticluţa cu mir, că poate aşa cei de la DGASPC Vâlcea vor găsi o soluţie să-i mute mai repede pe bătrâni, din fostele chilii. Măicuţa Lenuţa face un spirit de glumă şi ne spune: “Ce sticluţă domnilor ziarişti, că ar trebui să dăm cu petul de doi litri cu mir”.
Nu s-au găsit fonduri pentru racordarea la curent
Primarul comunei, Gheorghe Dumitraşcu, ne-a spus: “Este aproape de neînţeles cum s-au cheltuit 12 miliarde de lei pentru noua casă a asistaţilor, unde chiar o parte dintre ei au fost mutaţi, dar nu s-a găsit o soluţie şi pentru mutarea celor care au mai rămas. Şi asta din cauză că Direcţia de la Vâlcea nu are bani să racordeze la curent noul bloc alimentar construit la câteva sute de metri mai încolo” . Măicuţelor de la Lungeşti au devenit… latifundiare. Lor le-au fost retrocedate cele 100 ha. de pădure şi de îndată ce bătrânii vor fi mutaţi în noua locaţie, alte măicuţe vor veni pentru a desăvârşi toate cele sfinte şi pentru a cultiva şi a întreţine proprietăţile averile mânăstireşti. (Dorel ŢÎRCOMNICU, Sergiu MIR)