Observator de Valcea

Mânăstirea Bistriţa, edificiu construit de unul dintre marii boieri ai Olteniei, este un leagăn de credinţă şi istorie, unde, în prezent, 70 de măicuţe trăiesc în evlavie. Pentru vizitatorii veniţi de orinde, lăcaşul de cult oferă câteva puncte de atracţie cu totul aparte. Ansamblul mânăstiresc monumental, la care au lucrat arhitecţi austrieci, are arhitectura şi sculptura în stil neogotic. Pe pereţii bisericuţii pot fi admirate picturi ale marelui Gheorghe Tătărăscu, dar şi un cadelabru ornat cu ouă de struţ, o icoană cu… şase feţe, picturi în sânge de dragon, ş.a. La Mânăstirea Bistriţa se află moştele Sf. Grigore Decapolitul, cu darul său tămăduitor şi făcător de minuni, motiv pentru care mulţi vizitatori trec pragul lăcaşului de cult. Măicuţele care dau viaţă mânăstirii, fac veşminte pentru preoţi, pictează icoane din lemn care apoi iau drumul altor biserici, sculptează cruci sau fac broderia pe epitafuri de o frumuseţe cu totul aparte. Ultimul lucru la care se mai gândesc măicuţele sunt liliecii din peşterea Sf. Grigore Deacapolitul, acestea susţinând că de viaţa făpturilor nocturne se ocupă doar angajaţii Parcului Naţional Cozia.
Vizita la Mânăstirea Bistriţa într-o zi frumoasă de început de primăvară, nu părea să decurgă sub cele mai bune auspicii. Am făcut o poză din exterior unui corp al ansamblului mânăstiresc şi am surprins, pe traiectorie, şi o măicuţă care mătura. O altă faţă bisericească a observat şi s-a supărat rău pe noi. Am spus că suntem de la presă şi vrem să pătrundem puţin în lumea plină de credinţă a locurilor, iar răspunsul măicuţei ne-a uimit, depăşind aşteptările. “Cereţi aprobarea P.S. Gherasim şi numai aşa vă vom da relaţii!” L-am sunat pe PS şi cu bunătatea arhicunoscută a dat, prin telefon, OK măicuţei Melentie, care a fost ghidul nostru. Am aflat şi de unde venea supărarea măicuţelor. “Păi anul acesta au scris cei de la Libertatea că noi tămâiem liliecii, lucru care este neadevărat!”, ne-a spus călugăriţa care se răţoise la presă pentru neadevărurile sfruntate debitate într-un ziar central. În curtea Mânăstirii Bistriţa este o curăţenie şi o ordine desăvârşită. Ne aşezăm pe o băncuţă, iar un soare primitor face să se împrăştie micile animozităţi legate de discriminarea faţă de jurnalişti. Gazda noastră, măicuţa Melentie, ne spune, cu rigurozitate, despre Mânăstirea Bistriţa: “A fost construită la sfâşitul secolului al XV-lea, de Barbu Craiovescu, un descendent din familia lui Neagoe Basarab. Aici au fost aduse în anul 14597, de la Constantinopol, moaştele Sf. Grigorie Decapolitul, acestea fiind aşezate într-o raclă din biserica mare a mânăstirii. Barbu Craiovescu avea o mare evalavie pentru acest sfânt care era un luptător înfocat împotriva ereziei iconoclaste. Prin sfinţenia sa, s-a învrednicit cu darul tăîmăduirii şi al facerii de minuni. Spre sfârşitul vieţii sale şi Barbu Craiovescu a devenit călugăr, luând numele de Pahomie monahul”.

Peste trei zile stau la mânăstire doar pelerinii grav bolnavi
La Mânăstirea Bistriţa vin adesea vizitatori din toate colţurile ţării. Regulile monahale spun că vreme de trei zile primesc găzduire şi hrană, timp în care credincioşii veniţi trebuie să meargă la slujbe, să se roage odată cu măicuţele. “Doar cei care au probleme speciale, au boli mai grave, pot primi derogare să stea mai multe zile, plătindu-şi zilele state peste limita celor admise de regulile monahale”, spune ghidul nostru. Cât despre moaştele Sf. Grigorie Decapolitul se spune că asigură ocrotire nu numai celor 70 de suflete din mânăstire, dar şi a tuturor celor care locuiesc în împrejurimi, a celor care se închină cu evlavie la racla unde se află. Nu de puţine ori, cu aprobarea PS Gherasim, moaştele au fost aduse la numeroase procesiuni, fie la Dobrogea, fie la Mânăstirea Lainici (Gorj) sau în multe alte locuri, implorarea divinităţii pentru venirea ploilor, fiind un pelerinaj la care s-a recurs frecvent.

Doar măicuţele bolnave scutite de la Liturghie
Viaţa de la mânăstire nu li se pare deloc grea măicuţelor de la Bistriţa. Se trezesc în jurul orei 5,00, iar la ora şase clopotele anunţă deja slujba. La Sf. Liturghie nu se acceptă niciun fel de derogare, toată lumea trebuind să fie prezentă. Doar în cazuri excepţionale, măicuţele bolnave pot fi scutite cu prezenţa. La 17,00 este slujba de Vecernie, iar la miezul mopţii, miezonoptica cu utrenia. În acest răgaz, treburile gospodăreşti, precum hrănitul celor câteva văcuţe, pregătitul merindelor, trebuie să continue. Multe dintre măicuţe lucrează în atelierele pictură, sculptură, de broderie şi dacă sunt comenzi care nu suportă amânare, măicuţele rămân şi îşi vad de treburile lor. Întreb când mai au timp să se odihnească, iar răspunsul gazdei noastre nu întârzie să apară: “Nu ne plângem că nu avem timp de odihnă. Dacă intri în ritmul acestei vieţi de obişnuieşti”. Măicuţa ne vorbeşte despre etapele parcurse de una dintre măicuţe de la venirea în lăcaşul de cult.Trebuie să treacă doi-trei ani până să devi măicuţă. Prima treaptă este rasoforia, apoi monahismul propriu zis.  La viaţa monahală pot veni persoane de la 18 ani, iar dacă au sub această vârstă trebuie să aibă acordul scris al părinţilor. Sunt şi cazuri când persoana care a încercat să-şi găsească un echilibru cu Dumnezeu, liniştea mult căutată, să stea un timp mai scurt şi să se întoarcă la viaţa de zi cu înainte de a trece prin toate etapele. Dacă ai chemare să vii la mânăstire, această chemare este glasul lui Dumnezeu în conştiinţa ta”, spune măicuţa Melentie.

Copiatorii de pictori, creaţia lui Dumnzeu
Vizităm apoi, cu acordul stareţei mânăstirii, atelierul de pictură. Măicuţa Fausta, aflată la masa de lucru, cu modestie şi vocea molcomă, caldă, ne spune: “Eu la Mânăstire am învăţat să pictez. Este un act de la Dumnezeu. Mi-a plăcut foarte mult pictura încă din şcoală. La o icoană poţi lucra o lună sau chiar un an. O icoană este mai bună cu cât respectă originalul. De fapt, noi suntem copiatori de pictori, pictorii adevăraţi sunt cei care au creat icoanele. Noi nu putem crea decât în anumite limite, de cele mai multe ori trebuind să respectăm anumite canoane”. Pe pereţii atelierul stau zeci de icoane, multe dintre ele aşteptând să ia drumul altor biserici, acolo unde ele au fost comandate.

Candelabru ornat cu ouă de struţ
Complexul de la Mânăstirea Bistriţa este unul monumental, arhitectura şi sculptura fiind în stil neogotic. A fost refăcut de arhitecţii austrieci între anii 1838-1856. Printre vizitatori de seamă ai lăcaşului se numără prinţul Charles, principesa Margareta şi principele Radu. În interiorul bisericii se pot vedea pe lângă moaştele Decapolitului, un candelabru imens, donat de Constatin Brâncoveanu şi care are este ornat cu ouă de struţ, o icoană a Decapolitului Grigorie pe care, din orice loc ai privi-o, ai impresia că sfântul se uită către tine, o altă icoană, de pe la 1830, cu şase feţe, pictată de pictorul Gheorghe Zugrăvescu. Pe primele feţe sunt Mântuitorul, Maica Domnului şi Sf. Ioan Botezătorul, iar pe cealată sunt cei trei sfinţi ierarhi: Vasile, Grigore şi Ioan (o icoană asemănătoare mai existând doar la Mânăstirea Cernica). În bisericuţă se află şi mormântul lui Barbu Craioveanu, care spre sfârşitul vieţii s-a călugărit purtând numele de Pahomie Monahul.

Hoţii au atentat la maternitatea de lilieci
La câteva sute de metri, în spatele Mânăstirii Bistriţa, în cremenea muntelui, urcând pe o cărare abruptă se ajunge la Peştera Sf. Grigorie Decapolitul, unde se află… maternitatea de lilieci. “Acum avem ceva probleme, nu foarte mari, pentru că hoţii au furat câteva siguranţe de la tabloul electric. S-a scris mult despre această peşteră, dar nu noi măicuţele avem grjă de acele vietăţi, ci cei de la Parcul Naţional Cozia. Noi îngrijim peştera din punct de vedere religios, acolo fiind două bisericuţe. Însoţim vizitatorii să nu scrijelească picturile care sunt foarte valoroase, să nu fie distruse obiectele religioase, aşa că nu ne preocupă liliecii pentru că nu avem timp şi nici specialişti în acest domeniu”, spune măicuţa Melentie. Ne-am despărţit de ghidul nostru care a ţinut să ne precizeze să avem grijă ca limbajul folosit în materialul nostru de presă să fie unul diplomatic şi să concorde cu regulile mânăstireşti. (Dorel ŢÎRCOMNICU, Sergiu MIR)

Marin Simionescu (77 ani), din Pesceana-Vâlcea a fost găsit în pădurea din localitate, în punctul numit “Fântânile Reci”, după zece zile de la dispariţia de acasă. Bătrânelul a declarat că s-a rătăcit şi nu a mai ştiut drumul către casă. Pentru că în prima noapte i-au degerat picioarele, nu s-a mai putut deplasa. A fost găsit de două familii, Ţuicu şi Dumitru, din aceeaşi comună, care au plecat în căutarea sa. Marin Simionescu a dispărut de acasă din data de 14 februarie, fratele său anunţând dispariţia la poliţie abia după patru zile. Bătrânul locuia singur şi adesea obişnuia să plece de la domiciliu, fără o direcţie anume. Locuitorii sun că putea fi văzut chiar dezbrăcat, gol-puşcă, pe uliţele satului. Simionescu a supravieţuit şi fost internat în spital, fiind în afara oricărui pericol. (D.Ţ.)