Centru naţional de pregătire la Călimăneşti
De aproape 5 ani de zile, staţiunea Călimăneşti – Căciulata este gazda loturilor lărgite şi restrânse de fizică şi ştiinţe, care vin în vederea pregătirii olimpiadelor internaţionale. Şi în acest an, între 9 şi 24 aprilie, la hotel Traian din Căciulata îşi definitivează pregătirea lotul lărgit de fizică, format din 20 de elevi, urmând ca după ,,ciurul” a patru teste de selecţie, să se cristalizeze lotul restrâns care va reprezenta România, la a 39-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Fizică, de la Hanoi – Vietnam. Selecţia lotului lărgit care a venit la Căciulata, acum în primăvara lui 2008 s-a făcut în urma a 4 teste, plus punctajul obţinut la concursul naţional de fizică ,,Evrika”, desfăşurat anul acesta la Brăila.
Din cei 20, 5 vor constitui lotul restrâns, iar alţi 3, vor reprezenta România la concursul internaţional de fizică din Republica Iacuţia – Federaţia Rusă, concurs cu un grad mare de dificultate şi în acelaşi timp o bună rampă de lansare pentru cei ce pe viitor, vor să acceadă la Olimpiadă.
Fizică – 10 ore pe zi
Timpul efectiv acordat studiului, de către componenţii lotului, în aceste două săptămâni de pregătire este de 10 ore pe zi. Elevii sunt pregătiţi de profesori universitari de la universităţile din Sibiu, Craiova şi Bucureşti, dar şi câteva cadre din învăţământul preuniversitar, de la licee cu tradiţie în fizică, din ţară. Organizatorul şi gazda din fiecare an a olimpicilor, omul fără de care ar fi fost imposibile toate aceste întâlniri la Călimăneşti, prof. dr. Sandu Mihail, ne-a declarat :,,Vreau să mulţumesc Ministerului Educaţiei şi Cercetării, liceului economic din Călimăneşti, care ne-a ajutat cu partea logistică, directorul hotelului Traian, Claudiu Iriţoiu, personal se interesează de condiţiile noastre, Primăriei Călimăneşti şi nu în ultimul rând doamnei economist Lavinia Huidan, directorul Forum – Auto, importator Volvo – România, care şi-a adus aportul în mod considerabil din punct de vedere moral şi financiar. Tot aici îi adaug pe domnul pe prof. univ. dr. Radu Constantinescu de la Universitatea din Craiova, doamnei Laura Oniţoiu, manager Onilar Turism şi domnişoarei prof. Simona Bera de la GSEAS Călimăneşti”.
Obiectiv neschimbat – 5 medalii
Şi anul acesta, obiectivul echipajului nostru este menţinere printre primele 10 ţări ale lumii, la Olimpiada de Fizică şi obţinerea a 5 medalii. Prof. dr. Sandu Mihail : ,,Ne dorim ca şi anul acesta să fim printre primii 10 în lume şi să aducem acasă toţi membrii echipajului medaliaţi.” (Crişu POPESCU)