620 ani de la târnosirea Mănăstirii Cozia

Stareţul Coziei, Vartolomeu Androni, împreună cu obştea mănăstirii şi cu oamenii de cultură au aniversat, duminică 18 mai, 620 ani de la sfinţirea acestui lăcaş monahal de importanţă istorică şi religioasă. Cu aceast prilej s-a lansat şi cartea “Cozia, istorie şi continuitate” de arhim. Dr. Vartolomeu Androni şi prof. dr. Costea Marinoiu.
Mănăstirea Cozia, una dintre cele mai importante ctitorii ale Voievodului Mircea cel Mare, a fost zidită între anii 1386-1388, picture fin finalizată la anul 1391.
La 18 mai 1388 biserica mănăstirii a fost sfiinţită, în prezenţa domnitorului Mircea cel Bătrân, a călugărul cărturar Nicodim de la Tismana şi a boierilor prezenţi. În cei 620 de ani de la întemeiere multe mii de călugări au vieţuit şi s-au format aici, unii ajungând ierarhi vestiţi şi cunoscuţi oameni de cultură, aşa cum au fost Filotei monahul şi Mardarie cozianul.
Pentru a clădi mănăstirea, Voievodul Ţării Româneşti Mircea cel Mare a ales acest loc de linişte şi siguranţă pe Valea Oltului, în apropierea muntelui de unde la acea vreme nu se putea merge mai departe spre Transilvania decât cu piciorul sau cel mult călare. A fost clădită “la locul numit Nucet, pe Olt, adică Cozia” şi i s-a spus şi “Mănăstirea de la Nucet”, fiind clădită într-o regiune foarte prielnică pentru creşterea nucilor.
Cel care l-a sfătuit pe Mircea să ridice ctitoria de la Cozia pe locul unde se află astăzi, a fost călugărul cărturar Nicodim de la Tismana “sfetnicul lui Mircea întru cele dumnezeieşti”. Mănăstirea Cozia a fost târnosită de însuşi Nicodim al cărui chip este zugrăvit în partea de sud a pronaosului. El numeşte cel dintâi stareţ cunoscut din documente, Ieromonahul Chir Gavriil, fără îndoială un ucenic al său.
În biserica mănăstirii şi-a ales locul de odihnă veşnică, precum şi loc pentru portretul votiv de „mare voievod şi domn” pictat în partea dreaptă a naosului. În documentul din 20 mai 1388 Voievodul Mircea spune: „De aceia, am binevoit domnia mea să ridic din temelie o mânăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţite Troiţe, dumnezeire nezidit […] la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia […]”. Tot în acest hrisov de danie acordat călugărilor cozieni apar, pentru prima dată în documente, localităţile Râmnic şi Călimăneşti.


One Response to “620 ani de la târnosirea Mănăstirii Cozia”

  1. 620 ani de la târnosirea Mănăstirii Cozia | VALCEA | Ramnicu Valcea Says:

    [...] continuarea pe http://www.observatordevalcea.ro sursa [...]

Leave a Reply