Reprezentanţii Acvarim SA sunt optimişti. Extinderea reţelei de apă şi canalizare din Râmnicu Vâlcea va fi gata în 2010
Wednesday, January 20th, 2010Societatea continuă cu succes proiectul finanţat de UE prin măsura ISPA în valoare de 29 milioane de euro, la jumătatea lunii decembrie 2009 recepţionând lucrările la staţia de epurare.
ACVARIM S.A. Râmnicu Vâlcea continuă cu succes implementarea amplului proiect finanţat de Uniunea Europeană prin măsura ISPA (cod 2004/RO/16/P/PE/002) privind reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare şi a staţiei de epurare a apelor uzate din Râmnicu Vâlcea. Valoarea globală pentru realizarea proiectului este de 29 milioane de euro, din care 75% reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă de la Uniunea Europeană, iar 25% reprezintă cofinanţare de la Banca Europeană de Investiţii. Următorii paşi, potrivit planului, constau în continuarea reabilitării, dar mai ales a extinderii reţelei de distribuţie a apei şi a celei de canalizare, prin racordarea tuturor locuitorilor existenţi pe raza localităţii, cu scopul reducerii riscurilor pentru sănătatea populaţiei. Contractorul lucrării este societatea Flowtex Technology S.A. Mediaş, stadiul de execuţie a acesteia deja depăşind jumătate din obiectivul propus, în ciuda vremii nefavorabile.
Aşa cum am mai amintit în ediţia anterioară, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, ACVARIM SA a recepţionat o mare parte a lucrărilor din cadrul contractului de reabilitare a staţiei de epurare a apelor uzate şi pluviale, aflată în zona parcului industrial Ostroveni. Valoarea investiţiei totale pentru acest stadiu este de 10.823.837,76 Euro fără TVA, din care, conform schemei de finanţare, 51,49% reprezintă finanţare nerambursabilă de la UE şi 48,51% constituie cofinanţare prin împrumut de la Banca Europeană de Investiţii. Aşa cum a recepţionat,
Istoria acestor realizări începe în 2004 când S.C. ACVARIM S.A. şi Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea au realizat un program de investiţii şi au elaborat o strategie de dezvoltare până în 2022. Obiectivul urmărit cu succes de beneficiarul lucrărilor se vor finaliza până la jumătatea lui 2010. (more…)

