• Preşedintele Consiliului Judeţean aproape îşi manifestase făţiş opţiunea în favoarea lui Victor Ponta ca preşedinte, încă de la conferinţa extraordinară a PSD de miercuri, în contrast cu vicepreşedintele CJ, pesedistul Dumitru Persu • Noul lider naţional al social – democraţilor l-a apărat pe şeful filialei vâlcene în perioada 2006 – 2008 în procesul de contencios intentat de prefectură pentru suspendarea din funcţia de vicepreşedinte, la acea vreme, al CJ
Participarea de miercuri, 17 februarie 2010, la Conferinţa Extraordinară PSD Vâlcea, s-a dovedit a fi cu noroc pentru tânărul deputat. La 38 de ani, Victor Ponta a fost ales sâmbătă, 20 februarie 2010, preşedinte al PSD la nivel naţional. După liberali, care îl au pe senatorul Emilian Frâncu în Biroul Politic Central, Vâlcea îşi întăreşte, în sfârşit, poziţia influentă în politica naţională prin faptul că preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, a fost ales printre cei 15 vicepreşedinţi ai formaţiunii celor trei trandafiri. Preşedintele CJ Teleorman, Liviu Dragnea, a fost reconfirmat de congres în funcţia de secretar general la nivel naţional, în timp ce prim – vicepreşedinte al PSD va deveni, la propunerea lui Victor Ponta, fostul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, aceasta obţinând peste 1.000 de voturi, cel mai mare scor dintre cei 15 vicepreşedinţi. La nici 24 de ore de la încheierea Congresului PSD, a început şi valul “evadărilor”, senatorul Şerban Mihăilescu şi deputatul Ioan Muntean demisionând din partid şi alăturându-se grupului independenţilor din Parlament, condus de senatorul ex-PSD Gabriel Oprea. Nici organizaţia vâlceană nu pare a fi ferită de dezertări, deja vehiculându-se insistent pe bursa zvonurilor numele unui important parlamentar din sudul judeţului care s-ar putea alătura “independenţilor” în demersul înfiinţării unei noi formaţiuni politice care să susţină PD-L la guvernare.
Blestemul lui Geoană: la câteva procente de succes
856 (51,8%) delegaţi au votat pentru Victor Ponta şi doar 781 (47,2%) pentru Mircea Geoană, 16 voturi (1%) fiind declarate nule. Succesul “micului Titulescu”, aşa cum îl alinta Adrian Năstase, prim – ministru PSD în perioada 2000 – 2004 şi cel care l-a adus şi sprijinit pe Victor Ponta în politică, nu este chiar o surpriză. El a fost sprijinit de nume grele al PSD, în frunte cu Ion Iliescu, dar şi de parlamentari cu experienţă precum socrul său, Ilie Sârbu sau Viorel Hrebenciuc, cei doi alegând chiar să renunţe la funcţii în conducerea PSD la nivel naţional. De asemenea, Ponta a beneficiat direct şi de retragerea din cursa pentru şefia partidului a lui Adrian Năstase, Miron Mitrea şi Radu Mazăre. (more…)