Archive for February 15th, 2010

LIBERALII VÂLCENI, LA CEAS DE BILANŢ ANIVERSAR

Monday, February 15th, 2010

Sâmbătă, 13 februarie 2010, liberalii vâlceni au aniversat 20 ani de la reconstituirea organizaţiei judeţene Vâlcea a Partidului Naţional Liberal. Aceasta în condiţiile în care, parcursul glorios al Partidului Naţional Liberal fusese întrerupt în mod brutal cu 43 de ani în urmă de către Partidul Comunist.
Fericitul eveniment aniversar prilejuieşte rememorarea începuturilor mişcării liberale vâlcene când, imediat după evenimentele din decembrie 1989, la 13 februarie 1990, un grup numeros de vâlceni entuziaşti (aproximativ 80) înflăcăraţi de ideile liberale, au purces la reconstituirea organizaţiei judeţene. Nume precum avocatul Gheorghe Bobei – primul preşedinte al organizaţiei, maistru Ion Toltis, ing. Sandu Mădularu, ing. Nicolae Jivan, avocat Ion Florescu, Elena Ceauşu, profesorul Petre Purcărescu, avocat Ilie Boiangiu – Drăgăşani, nepreţuitul sfetnic, preotul Petre Gheorghe de la Govora, profesorul Gheorghe Stanciu de la Voineasa şi multe altele sunt cinstite an de an în cadrul tradiţionalei aniversari.

În mod firesc, la ceas aniversar, odată cu rememorarea evenimentelor, un loc aparte îl ocupă bilanţul activitaţilor şi rezultatele filialei PNL în anii de după evenimentele din 1990. După cum remarca, în şedinţa organizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea, vicepreşedintele acesteia, Gheorghe Ioniţă, astăzi, filiala PNL Vâlcea se situează între primele 10 filiale din ţară. În prezent, filiala numără peste 10.000 de mebri în judeţul Vâlcea, dintre care peste 3.000 numai în municipiul Râmnicu Vâlcea. Practic, nu există localitate din judeţ unde să nu existe organizaţie locală PNL, organizaţii pe secţii de votare, organizaţie de femei şi tineret. Un senator, un deputat, 35 de primari, 36 de viceprimari, 10 consilieri judeţeni şi 337 consilieri locali alcătuiesc “zestrea” a filialei judeţene a PNL Vâlcea, obţinută în urma ultimelor alegeri locale şi parlamentare. Cu atât mai semnificativă este această creştere, cu cât peste tot în ţară partidul de guvernământ a iniţiat o puternică şi permanentă acţiune de racolare a membrilor altor partide, fidelitatea liberalilor fiind demonstrată şi dublată de opţiunea către liberalism a consilierilor altor formaţini politice cu care s-a fuzionat ulterior.
Pe lângă cele 89 de organizaţii locale, orăşeneşti sau municipale îşi desfaşoară activitatea tot atatea organizaţii ale femeilor şi tineretului liberal, lor adugându-li-se şi un numar însemnat de structuri socio-profesionale. Aportul organizaţiei femeilor liberale, conduse la nivel judeţean de economist Eugenia Popa şi, la nivelul celor două municipii, de profesor Bogdana Gras – pentru Râmnicu Vâlcea şi profesor Ludmila Ciurduc – pentru Drăgăşani este unul deosebit şi el se împleteşte cu cel al organizaţiei de tineret condusă de profesorul Claudiu Tulugea.
Dar, nu doar numărul mare de membri conferă forţă şi valoare unui partid, ci unitatea de idei şi de acţiune, de punere în valoare şi în practică a principiilor doctrinei şi programelor liberale şi, mai ales, ştiinţa promovării propriilor valori şi cea a cenzurării non-valorii şi a imposturii. Contrar tendinţelor şi acţiunilor de la centru, filiala vâlceană a manifestat în permanenţă o atitudine unionistă, militând şi fiind iniţiatoarea câtorva acţiuni de coagulare şi unificare a curentelor liberale. (more…)

Mircia Gutău – “cetăţean de onoare”, 14 consilieri PD-L – “cetăţeni de oroare”

Monday, February 15th, 2010

14 din cei 16 consilieri PD-L au modificat regulamentul CL Râmnicu Vâlcea pentru acordarea titlului onorific edilului – şef condamnat la închisoare de ÎCCJ. Gutău o va ţine din proces în proces, până în 17 martie. Preşedintele singurului ONG care ar fi avut curaj să atace în contencios administrativ decizia CL, jurnalistul Tudor Iosifaru de la “Grupul Contra”, a decedat în urmă cu un an de zile.
Luni, 15 februarie, în şedinţă extraordinară, Consiliului Local Râmnicu Vâlcea l-a declarat cetăţean de onoare al oraşului pe primarul Mircia Gutău, condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani şi jumătate închisoare pentru luare de mită. 14 dintre cei 16 consilieri PD-L au votat favorabil propunerii, ceilalţi 7 abţineri prezenţi la şedinţă (4 PSD şi 3 PNL) abţinându-se. Doi consilieri municipali PD-L au absentat de la vot.
Pentru această iniţiativă democrat – liberalii au decis, profitând de majoritatea zdrobitoare din CL, modificarea regulamentuluide funcţionare al legislativului local, introducând un subpunct “j” la articolul care reglementează acordarea titlului onorific, prin care au stipulat că “titlul de cetăţean de onoare poate fi acordat unui primar de oraş ales pentru un al doilea mandat”. Potrivit afirmaţiilor preşedintelui de şedinţă, iniţiativa a venit ca urmare a solicitării mai multor ONG-uri din municipiu, susţinute de peste 25 de mii de semnături din partea cetăţenilor din Râmnicu Vâlcea. Alesul nu a precizat dacă aceste semnături au fost verificate sau dacă iniţiativa consilierilor portocalii este înmtru totul conformă cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Mircia Gutău se află în prezent încarcerat la penitenciarul Colibaşi în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care l-a condamnat pe 28 ianuarie la 3 ani şi jumătate închisoare cu executare în urma dosarului “Mită la primărie”. (more…)

Asistenţă socială de nivel European la Vâlcea

Monday, February 15th, 2010

Prin proiectele pe care le-a avut şi le pregăteşte pentru anul acesta, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea (DGASPC) continuă modernizarea sistemului de asistenţă socială. Până în prezent, direcţia a accesat fonduri extra bugetare pentru trei proiecte importante. Acestea au fost implementate şi finalizate în perioada decembrie 2008 – noiembrie 2009. Proiectele au avut ca obiect înfiinţarea unui centru modern pentru copiii abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în propriile familii, finanţat de PHARE cu 148 852 euro (din care 47 980, cofinanţare a CJ Vâlcea) înfiinţarea în comuna Costeşti a unui centru destinat persoanelor adulte cu handicap cu un nivel mediu sau scăzut al abilităţiilor finanţat PHARE (valoarea proiectului a fost de 217.429 euro, din care 55.800 euro – cofinanţare a CJ). Al treilea proiect, finanţat tot de PHARE cu valoarea de 148.852 euro şi cofinanţare a CJ de 47.980 euro vizează înfiinţarea în Râmnicu Vâlcea a unui centru de primire a copiilor care trăiesc în stradă. (more…)