Zilele trecute, Comitetul Executiv al PSD a decis ca, la organizaţiile judeţene unde există conduceri interimare sau au mandatele expirate, să se organizeze alegeri. Noul preşedinte al PSD, Victor Ponta, susţine din toate puterile că măsura nu este una menită a ascunde faptul că ar dori decapitarea liderilor judeţeni ce l-au susţinut pe Mircea Geoană la recentul congres. În cazul filialei PSD Vâlcea, se pune în discuţie mandatul de preşedinte al lui Ion Cîlea, care, potrivit statutului, dacă nu ar fi avut loc alegeri “europarlamentare” şi prezidenţiale, ar fi trebuit să se încheie în 2009. La începutul anului, deputatul Vasile Bleotu părea a fi declanşat lupta internă pentru şefia organizaţiei vâlcene. Acum a redus “decibelii”, sperând că Ion Cîlea, actualul preşedinte, se va mulţumi în curând cu statutul de vicepreşedinte naţional al PSD. Totuşi, şeful judeţului are atuuri solide în favoarea sa pentru a continua şi în funcţia de lider al social – democraţilor vâlceni. În afară de calităţile de bun organizator politic demonstrate prin rezultatele excelente obţinute în alegerile din 2008 şi 2009, Ion Cîlea este şi preşedintele Consiliului Judeţean şi are pârghiile cele mai importante în sprijinul candidaturii PSD la apropiatele alegeri parţiale pentru funcţia de primar al Râmnicului.
Matei sau Grigorescu?
Şeful CJ părea a avea şi un preferat pentru scaunul lăsat liber de procurorii DNA în persoana fostului prefect Remus Grigorescu. Acesta s-a reînscris în formaţiunea celor trei trandafiri deoarece Guvernul nu l-a distribuit într-o funcţie de înalt funcţionar public până la data de 10 noiembrie. Totuşi, şi preşedintele organizaţiei municipale a PSD, Ion Matei are argumente solide, cel mai important fiind primul loc obţinut la alegerile prezidenţiale de anul trecut în Râmnicu Vâlcea.
Făcând legătura cu introducerea prezentului articol, putem trage concluzia că în funcţie de cine va fi ales candidat de PSD la primărie vom putea anticipa care va fi soarta pe care noul preşedinte Victor Ponta i-o pregăteşte lui Ion Cîlea la cârma filialei vâlcene. (Fevronia NIŢU)