O hotărâre a Consiliului Local reglementează traficul greu în Ocnele Mari
După un articol publicat într-o ediţie anterioară pe tema blocajelor de trafic provocate de autocamioanele ce transportă sare de la Exploatarea Minieră Ocnele Mari, cetăţenii din localitate au continuat să ne sesizeze situaţia.
Din informaţiile furnizate de aceştia rezultă că, în urmă cu ceva ani, Consiliul Local Ocnele Mari a aprobat o hotărâre prin care primăria ar trebui să decongestioneze traficul. Din păcate, ea nu este pusă în aplicare de actualul executiv. Să fie vorba de neprofesionalism sau rea credinţă în aplicarea reglementărilor locale? Considerăm că la acea hotărâre se pot aduce chiar îmbunătăţiri de care localitatea ar putea beneficia în viitor. Din cele relatate de cetăţeni înţelegem că accesul acestor autocamioane ar trebui restricţionat şi încasată o taxă de drum pentru transportul agabaritic. Cu banii colectaţi din taxă se pot repara drumurile şi ţinute în stare bună de utilizare. Pe porţiunea respectivă de drum afectată de traficul autocamioanelor s-au format gropi, asfaltul a început să se crape, iar pe o mică porţiune de la intrarea în localitate există pericolul formării unei alunecări de teren. Prin asta s-ar pune în pericol nu numai circulaţia rutieră, dar şi gospodăriile din zonă. Ne punem mari semne de întrebare dacă pe respectiva arteră de comunicaţie se poate circula cu vehicule de asemenea tonaj. Aproape întreaga economie a zonei se bazează pe extracţia sării şi trebuie suţinută în continuare. Pentru aceasta, edilii orăşelului vor trebui să stabilescă nişte priorităţi care să aducă beneficii localităţii pe termen lung. Conform câtorva surse locale, statutul de oraş al localităţii este necorespunzător potrivit cu numărul de locuitori şi cu dezvolaterea edilitar – administrativă. Nu puţine sunt vocile care consideră că localitatea ar trebui să devină comună până nu e prea târziu şi cât se mai pot obţine bani din fonduri europene pentru dezvoltarea rurală. Un alt beneficiu al statului de comună ar fi acela că cetăţenii pot plăti taxe mai mici pentru bugetul local. (Andrei ENESCU)

