Observator de Valcea

Imediat după congresul PNL, cu doar câteva zile înainte de declanşarea campaniilor electorale de alegeri parţiale pentru Primăria Râmnicu Vâlcea şi Colegiul parlamentar 19 din Bucureşti, fostul preşedinte al liberalilor, plecat împreună cu Theodor Stolojan la PD-L a înaintat conducerii naţionale a portocaliilor o analiză minuţioasă a posibilităţilor de acaparare a întregii părţi de dreapta din eşicherul politic. Ţinta principală o reprezintă partidul pe care n-au reuşit să-l distrugă în momentul în care l-au trădat, PNL, Valeriu Stoica propunând şi o serie de soluţii. Iată ce-i preocupă pe cei de la PD-L, în realitate, în loc să găsească soluţii pentru a evita falimentul României… Materialul a fost postat pe www.pesurse.ro, blogul informativ al jurnalistului Ioska Buble. Îl redăm integral în continuare în speranţa că liberalii care încă nu au realizat acest lucru mai au timp să ia aminte la ce li se pregăteşte: exact soarta pe care a avut-o PNŢCD în 2000!

PDL ŞI PROBLEMA LIBERALĂ – IMPLICAŢII STRATEGICE ŞI ORGANIZAŢIONALE
I. AVERTISMENT
În acest memorandum se identifică o problemă şi se propun câteva soluţii alternative. Alegerea uneia sau alteia dintre aceste soluţii este însă atributul organismelor de decizie ale PDL. Indiferent de alegere, soluţiile vor cere anumite restructurări organizaţionale. Oricare ar fi aceste soluţii ar trebui să fie evaluate consecinţele lor de ordin statutar şi să fie elaborate amendamentele corespunzătoare la statutul actual al PDL, pentru a fi supuse atenţiei următoarei Conferinţe Naţionale a partidului. Redactarea acestui document este întemeiată pe premisa fermă că unitatea şi modernizarea PDL sunt elemente instituţionale complementare, de o importanţă egală. Ca urmare, oricare ar fi soluţia aleasă de partid în viitor, ea nu trebuie să contrapună aceste două elemente. Modernizarea nu trebuie să fie pentru nimeni o scuză pentru eventualele conflicte interne, iar unitatea nu trebuie să fie pentru nimeni o scuză pentru a împiedica modernizarea. Unul dintre atuurile cele mai importante pe care le are PDL este spiritul de echipă. Solidaritatea întemeiată pe acest spirit a potenţat capacitatea de luptă a partidului în confruntările politice din ultimii doi ani şi a permis obţinerea unor victorii cruciale.
PDL a fost singurul partid care, în ultimii ani, nu a fost tulburat de conflicte interne şi de tensiuni care să îi pună în pericol unitatea. PDL este un partid mare în care este loc nu numai pentru oameni noi, ci şi, mai ales, pentru toţi cei care au câştigat în marile confruntări politice din ultimii ani o experienţă indispensabilă pentru evoluţia viitoare. Orice abordare conflictuală este contraproductivă, cât timp partidul permite dialogul intern şi negocierea instituţională. Premisa centrală a acestui document este că PDL se poate consolida ca marele partid de centru-dreapta şi că respectiva consolidare a PDL este posibilă pe cale de cooperare, iar nu prin tensiuni şi lupte personale sau între facţiuni.

II. CONTEXTUL POLITIC ŞI OBIECTIVELE STRATEGICE ALE PDL
De la 15 decembrie 2007, când au fuzionat Partidul Democrat şi Partidul Liberal Democrat, formând astfel Partidul Democrat Liberal, s-a produs o transformare radicală a sistemului politic în România. Dacă până atunci stânga, de factură neocomunistă, dominase scena politică, contrabalansarea ei nefiind posibilă decât prin alianţa dintre mai multe partide, ulterior a fost posibil ca un mare partid de dreapta, respectiv PDL, să lupte şi să câştige pe cont propriu toate bătăliile electorale din anii 2008 şi 2009. Este o performanţă la care puţini dintre oamenii politici de dreapta ar fi sperat în anii ’90 şi la începutul anilor 2000. Astăzi, PDL este cel mai mare partid din România, a contribuit în mod hotărâtor la succesul candidatului său în alegerile prezidenţiale recente, a format o majoritate parlamentară în care constituie forţa principală, ocupă poziţiile principale în Guvern, iar preşedintele său este prim-ministru. PDL trebuie să demonstreze în perioada următoare, , la nivel local şi la nivel naţional, în Guvern şi în Parlament, că a înţeles marea miză a confruntărilor electorale din ultimii doi ani. Din aceasta perspectivă este necesară definirea a patru obiective strategice.

a. Primul obiectiv strategic al PDL este înlăturarea dominaţiei plutocraţiei şi instaurarea unei guvernări în interesul cetăţeanului. Dacă stânga a creat şi a sprijinit în perioada tranziţiei o structură oligarhică, ignorând sau chiar umilind cetăţeanul, este misiunea dreptei să restituie puterea cetăţenilor, singurii titulari legitimi ai acesteia. Acesta este cel mai important obiectiv strategic al PDL.

b. În strânsă legătură cu acest obiectiv strategic şi derivând din el se află obiectivul modernizării Statului Român. Reforma instituţională – incluzând în primul rând revizuirea Constituţiei, dar şi modificările legislative necesare în educaţie, administraţie, sănătate, justiţie şi în structurile care arbitrează jocul economic, politic şi social din România – este singura cale prin care autorităţile publice vor fi puse cu adevărat în slujba cetăţeanului şi vor asigura identitatea naţiunii române în condiţiile economice şi politice europene şi globale.

c. Aceste două obiective strategice nu vor putea fi realizate pe deplin până la următoarele alegeri care vor avea loc în 2012 (locale şi parlamentare) şi în 2014 (europarlamentare şi prezidenţiale). Aşadar PDL trebuie să îşi propună să câştige toate aceste alegeri, pentru a putea continua demersurile indispensabile pentru atingerea acestor obiective, ceea ce înseamnă că are nevoie de candidaţi credibili la toate nivelurile, inclusiv la cel prezidenţial. Se conturează astfel al treilea obiectiv strategic al partidului nostru.

d. Nu în ultimul rând, întrucât este principalul partid de guvernare, PDL poartă principala răspundere a gestionării ţării într-o perioadă extrem de dificilă, în care criza economică nu şi-a epuizat încă efectele negative. Al patrulea obiectiv strategic este deci realizarea unei bune performanţe la guvernare, depăşirea crizei şi stimularea relansării economice. În absenţa unor rezultate benefice pentru cetăţeni, guvernarea poate să devină o povară pentru partid, cu consecinţe greu de estimat.

Validarea PDL pe termen mediu şi pe termen lung ca marele partid al dreptei în România secolului XXI depinde de îndeplinirea acestor patru obiective strategice. Principalul suport al partidului nostru în acest efort de lungă durată este electoratul de dreapta. În legătură cu acest electorat, campania prezidenţială recent încheiată ne-a oferit nu numai momente de satisfacţie, ci şi numeroase lecţii pentru viitor. Este prudent să privim cu seriozitate aceste lecţii. Dintre acestea, prezentul memorandum se va concentra asupra celor rezultate din competiţia cu PNL pentru câştigarea şi reprezentarea electoratului de dreapta şi pentru ocuparea poziţiei de marele partid de dreapta în România secolului XXI.

III. PROBLEMA LIBERALĂ
În ciuda succeselor incontestabile, poziţia PDL pe scena politică românească, şi mai precis pe zona de centru-dreapta, nu este încă definitiv consolidată. Deşi PDL s-a dovedit a fi mai puternic electoral, un partid mai bine organizat, care a devenit nu un partid balama, ci un partid major, ancorat în PPE şi în reţeaua infrastructurii doctrinare de dreapta din Uniunea Europeană, lupta cu PNL pentru câştigarea culoarului de centru-dreapta românesc nu este încă încheiată. PDL trebuie să privească foarte serios această problemă dacă nu vrea să aibă surprize mari pe termen scurt şi probleme majore pe termen lung. În acest sens observaţia cheie este că neglijarea factorului liberal în politica românească era să ne coste foarte mult. S-a dovedit că deşi PNL este in deriva de ani buni identitatea liberală este un factor major in politica electorală românească şi că, dacă ignorăm persistenţa sa, nu numai că nu vom putea ajunge să ne consolidăm ca partid major, dar ne şi asumăm riscuri grave. Liderii PNL, animaţi de o concepţie egocentrică şi urmărind proiecte personale puse deasupra valorilor liberale şi mai presus de proiectele de interes naţional, au preferat să creeze percepţia, cu un masiv sprijin mediatic, că principalul duşman este PDL şi că este mai bună o alianţă cu PSD. Acest discurs public al liderilor PNL nu a fost combătut cu mijloace eficiente şi convingătoare de către vectorii noştri de opinie.

Problema centrala a politicii româneşti de dreapta este că, la această oră, competiţia PDL versus PNL nu este încheiată.
Mai mult, poziţiile recente ale lui Crin Antonescu sunt practic o declaraţie de război adresată PDL iar anunţata adoptare a pluralismul doctrinar de către PNL este o mişcare strategică ce vizează subminarea însăşi formulei identitare a proiectului PDL.
Atât timp cât relaţia cu PNL nu va fi stabilizată într-un fel sau altul, PDL va avea o problemă pe flancul drept. Iar această situaţie ne va crea în continuare mari dificultăţi în confruntarea pe flancul stâng. PSD s-a dovedit întotdeauna foarte abil în utilizarea manevrelor de dezbinare a dreptei. Conduita PNL, mai ales în perioada 2007-2009 arată cât de mari sunt dificultăţile pe care le poate crea PSD prin specularea competiţiei existente în interiorul dreptei.

Liderii PNL au refuzat de două ori oferta PDL de a se asocia la guvernare, atât în decembrie 2008, cât şi în decembrie 2009, iar între cele două tururi ale ultimelor alegeri prezidenţiale, s-au grăbit să acorde sprijin total candidatului PSD.
Păstrarea PNL ca un concurent al PDL pe partea dreaptă a eşichierului politic explică de ce PSD, deşi şi-a asumat obligaţia în decembrie 2008 de a contribui la modificarea legii pentru alegerile parlamentare, în sensul introducerii unui scrutin majoritar, într-un singur tur, şi-a încălcat această obligaţie în cursul anului 2009. Cel mai recent exemplu de colaborare îndreptată împotriva PDL este alianţa făcută în Bucureşti între PNL şi PSD pentru susţinerea unui candidat unic în colegiul în care se organizează alegeri pentru un loc de deputat.

Iată de ce prioritatea strategică pentru PDL este rezolvarea problemei liberale. Fără această rezolvare toate cele patru obiective strategice precizate mai sus nu vor putea fi atinse.
Există două căi de a rezolva problema liberală: (1) cooperarea şi (2) competiţia.

CALEA COOPERĂRII
După declaraţiile recente ale lui Crin Antonescu (ce anunţa distrugerea PDL ca obiectiv strategic al PNL – practic o declaratie de razboi, fara precedent in politica romaneasca) a discuta calea cooperarii pare o naivitate. Totusi este important sa avem o imagine clara asupra acesteia chiar daca ea nu pare de loc viabila la aceasta ora. Calea cooperării are trei forme principale în
afară de cooperarea conjuncturală, locală sau parlamentară.
A. Alianţa.
Alianţa este o formulă binecunoscută şi mult utilizată în politica noastră. Nu este nevoie de precizări suplimentare. Ştim cert că formulele de alianţă nu au funcţionat până acum în politica românească. Întrucât alianţele sunt încheiate, fie înainte, fie după alegeri, pentru un singur ciclu electoral, ele au fost de fiecare dată dinamitate pe măsură ce se apropia sfârşitul perioadei respective, iar partenerii începeau să se saboteze reciproc în încercarea de a-şi creşte şansele în următoarele alegeri. Aceasta nu înseamnă că nu se poate face o nouă încercare. Totuşi probabilitatea reuşitei nu pare, în contextul românesc, una foarte ridicată. În acelaşi timp, o alianţă cu PNL, fără garanţia continuităţii pe termen mediu şi lung, prezintă şi pericolul revalidării PNL ca partid de dreapta fără a avea nicio asigurare că liderii acestuia nu vor trăda şi
submina din nou poziţia PDL.

B. Parteneriatul.
Este o formulă de cooperare care merge dincolo de formula tipică a alianţelor încercate până acum în politica românească. Diferenţa principală faţă de alianţă constă în aceea că parteneriatul se încheie nu doar pentru un singur ciclu electoral, ci pentru două sau mai multe asemenea cicluri, astfel încât partenerii nu mai sunt tentaţi să se saboteze reciproc pe măsură ce se apropie alegerile. Modelul clasic de parteneriat este cel dintre Partidul Creştin – Democrat din Germania şi Partidul Creştin Social Bavarez, care a permis unitatea dreptei în Germania de mai bine de o jumătate de secol. Nu este deci o soluţie cu totul utopică. Întrucât acesta nu este locul elaborării detaliilor unui astfel de proiect, este suficientă precizarea că, dacă se alege soluţia cooperării cu PNL, o formulă de parteneriat ce depăşeşte sistemul alianţei tipice poate prezenta avantaje pentru PDL, pentru dreapta românească şi pentru politica românească în general. Să reţinem totuşi că o astfel de construcţie este extrem de laborioasă şi presupune un nivel de cultură politică şi încredere între parteneri care probabil că lipsesc la această oră la noi in tara.

C. Fuziunea
Această formulă a fost pusă în circulaţie încă din vara anului 2004 şi a fost reluată în anii 2005 şi 2006, dar liderii PNL au refuzat-o cu îndârjire. Totuşi, această formulă a avut succes în urma formării PLD şi a fuziunii dintre acest partid şi PD, din care a rezultat PDL. Dupa ce au ratat posibilitaea unei fuziuni in termeni definiti de PNL in 2004-2005, este însă greu de crezut că liderii PNL îşi vor schimba strategia şi vor accepta în viitor o fuziune cu Partidul Democrat Liberal.

CALEA COMPETIŢIEI
Toate formulele de cooperare prezentate mai sus au fost fie boicotate, fie ignorate, fie refuzate în mod categoric de către liderii PNL. Mai mult, mai nou, liderii săi au enunţat ca au ca obiectiv programatic distrugerea unui partid -PDL – o situaţie rară într-un sistem democratic. În loc să-şi însuşească proiectul unificării dreptei, cu toate sacrificiile pe care acesta l-ar fi presupus, liderii PNL au urmărit cu obstinaţie transformarea partidului lor într-un vehicul pentru negocierea unor interese personale, indiferent de natura lor, politică sau economică. Atât timp cât şi PNL şi PDL se declară şi se doresc partide de centru-dreapta în România, iar liderii PNL refuză orice formulă de cooperare, competiţia a fost şi este inevitabilă. Ca urmare, întrucât este previzibil că liderii PNL nu îşi vor schimba atitudinea în perioada următoare, PDL trebuie să ia în calcul calea competiţiei. Aceasta va rămâne actuală, chiar şi în condiţiile în care doar unul dintre partide se mai doreşte a fi partid major (PDL), iar celălalt renunţă definitiv la acest rol, acceptându-l pe acela de partid minor sau partid balama (PNL).
Motivul: partidul balama va încerca mereu să îşi mărească suportul electoral în detrimentul partidului major. La această oră există toate indiciile că PNL, în ciuda insucceselor electorale şi gafelor majore (refuzul de a se asocia în proiectul construirii unui mare partid de dreapta, ratarea afilierii la PPE, alianţele cu PSD), persistă în ideea de a se defini şi de a concura pe culoarul de centru-dreapta. Mai mult, recent si-a însuşit fără scrupule si ideea PDL de a federa curentele dreptei.
Este limpede că PNL vede, şi în prezent, în PDL principalul său adversar politic. În acelaşi timp, PNL vede în PSD în cel mai rău caz un adversar secundar şi de cele mai multe ori un aliat. Aşa stând lucrurile, este inevitabil că PDL va avea în PNL un adversar la fel de important ca PSD, dar uneori cu reacţii mai violente decât acesta.
PDL este forţat la o competiţie pe două fronturi: frontul de dreapta şi frontul de stânga. Mai mult, este foarte probabil ca aceste două fronturi să fie deseori coordonate şi corelate. Oricât ne-am amăgi cu idei de alianţă, parteneriat sau fuziune, aceasta va fi realitatea atât timp cât PDL va rămâne marele partid de centru-dreapta, iar PNL va emite pretenţii pe acelaşi culoar. Calea competiţiei are următoarele posibile finalizări:
a. eliminarea unui protagonist de către celălalt protagonist;
b. împingerea unuia dintre protagonişti către centru-stânga şi obligarea acestuia să renunţe la pretenţiile de a reprezenta dreapta.

Cu privire la (a) lucrurile sunt clare şi, în cadrul acestui document, nu necesită o elaborare specială.
Cu privire la (b) trebuie menţionat că, dat fiind faptul că în PDL nu se poate pune problema renunţării la identitatea şi afilierea populară, această variantă presupune intrarea PNL pe culoarul PSD şi nu este clar la această oră cât de plauzibil este un scenariu de acest fel.

IV. IMPLICAŢII STRATEGICE PENTRU PDL
Situaţia de mai sus induce trei tipuri de implicaţii strategice pentru partidul nostru: doctrinare, de strategie politică şi organizaţionale.

Implicaţii doctrinare.
PDL trebuie să continue în ritm susţinut coordonarea pe linie doctrinară şi ideologică pe următoarele direcţii:
a) consolidarea infrastructurii intelectuale şi de politici publice a partidului pe temeiul valorilor şi principiilor dreptei europene, prin Institutul de Studii Populare;
b) consolidarea relaţiilor, comunicării şi parteneriatelor cu societatea civilă, intelectualii, formatorii de opinie şi jurnaliştii cu vederi de centru-dreapta din România;
c) accelerarea integrării în reţeaua internaţională a organizaţiilor şi fundaţiilor doctrinare de centru-dreapta din Europa şi Statele Unite;
d) dezvoltarea unui program de durată, pentru următoarele două cicluri electorale, care să vizeze întărirea imaginii partidului ca partid de centru-dreapta, prin realizarea unor contacte directe cu diferite grupuri sociale şi segmente electorale ţintă, în scopul identificării intereselor legitime ale acestora şi a soluţiilor pentru realizarea lor, în acord cu doctrina partidului.
Pentru a pune în operă toate aceste direcţii, este necesară crearea, pe lângă ISP, a unor instrumente instituţionale adecvate.

Implicaţii pentru strategia politică.
PDL trebuie să dezvolte foarte repede o linie strategică foarte clară şi pe termen lung faţă de Partidul Naţional Liberal. Alianţele conjuncturale, micile înţelegeri, jocurile contextuale sub presiuni de moment nu sunt recomandate. Din motive evidente este preferabilă o linie clară, fermă, urmată cu insistenţă până la deznodământ, indiferent dacă această linie este una a cooperării sau a competiţiei.
A amesteca mereu jocul competiţiei cu cel al cooperării în relaţia cu PNL prezintă mult prea multe riscuri pe termen mediu şi pe termen lung pentru partid, deşi, întotdeauna, pe termen scurt, astfel de jocuri vor apărea ca fiind utile sau expeditive.

Implicaţii organizaţionale
Continuarea şi accelerarea programului de dezvoltare organizaţională a PDL.
În ultimul capitol din Programul politic al Partidului Democrat Liberal, adoptat în urmă cu doi ani, sunt precizate principiile fundamentale pentru construcţia instituţională a unui mare partid de centru-dreapta. Partidul nostru a fost însă obligat să-şi concentreze toate forţele pentru a câştiga marile confruntări politice care au avut loc în aceşti doi ani: alegerile locale şi alegerile parlamentare în 2008, alegerile europarlamentare şi alegerile prezidenţiale în 2009. Până în prezent, nu a existat niciun răgaz pentru a începe procesul de reconstrucţie instituţională. Acum însă a sosit momentul ca aceste principii să fie aplicate, astfel încât, într-un interval de cel mult doi-trei ani, partidul să aibă o structură modernă, flexibilă, eficientă, deschisă şi democratică.
Exista aici două priorităţi:
a. consolidarea cadrului democratic de funcţionare a partidului – astfel încât PDL să devină un model şi o sursă de atracţie pentru toţi cei care împărtăşesc valorile occidentale şi ale modernizării în România.
b. restructurarea bazei de selecţie, pregătire şi promovare a resurselor umane în partid, pe baza criteriilor de competenţă şi de integritate, astfel incit să dea un exemplu şi să devina un model în acest sens în politica românească.

• Menţinerea şi întărirea dimensiunii liberale în partid şi pregătirea cadrului necesar absorbirii elementului liberal din politica şi societatea românească. Această susţinere şi consolidare a dimensiunii liberale a PDL este singura garanţie că, atât în competiţie cu PNL, cât şi în cooperare cu PNL, PDL va avea avantajul strategic. Aşa cum s-a subliniat mai sus, alegerile au dovedit că identitatea liberală este un factor major în politica electorală românească şi că dacă ignorăm forţa si persistenţa sa, nu numai că nu vom putea ajunge să ne consolidăm ca partid major,dar ne şi asumăm riscuri ce pot fi ireversibile.
• Elaborarea şi întărirea identităţii populare a PDL şi promovarea ideii că partidul nostru este casa comună în care locuiesc toate curentele dreptei româneşti.
• Nu trebuie uitat că PNL a descoperit recent forţa acestei idei fuzioniste (sau de federare a curentelor dreptei sub cupola unui partid). Din acest moment PDL are competitor si pe aceste palier.
• PDL trebuie să încerce tot mai mult să avanseze o structură modernă – adică, aşa cum se precizează în Programul nostru politic, o combinare armonioasă de curente de centru-dreapta, de la democraţii de centru şi de la creştini-democraţi, până la liberali şi conservatori; toate aceste curente doctrinare trebuie să fie întemeiate pe o platformă de valori şi principii comune, concretizată în obiective strategice, politici publice şi direcţii de acţiune împărtăşite de întregul partid. În acest fel, PDL îşi va consolida identitatea de partid popular nu numai în plan intern, ci şi în cadrul Partidului Popular European. Pe această bază, partidul nostru va putea să devină un actor important nu numai în politica naţională, ci şi în politica europeană.

V. TREI DIRECŢII POSIBILE PENTRU CONSTRUCŢIA INSTITUŢIONALĂ A PDL
În Programul politic şi în Statutul PDL, se precizează că forţa de atracţie a partidului nostru în raport cu toţi alegătorii de centru-dreapta depinde de armonizarea curentelor doctrinare care s-au cristalizat în această zonă politică: curentul democrat de centru, curentul creştin-democrat, curentul liberal şi conservator. Până în prezent, aceste curente s-au manifestat cu timiditate, mai ales la nivel doctrinar, fără nicio consecinţă în planul organizării interne. Institutul de Studii Populare, deşi înfiinţat doar în urmă cu un an, a făcut paşi importanţi pentru definirea curentelor doctrinare de centru-dreapta în contextul românesc actual şi pentru a pune în lumină necesitatea reformei instituţionale a Statului Român, plecând în primul rând de la revizuirea Constituţiei. Este de reflectat la trei direcţii posibile pentru construcţia instituţională a PDL, în funcţie de curentele doctrinare ale dreptei.
1. Păstrarea actualei situaţii (statu-quo)
a. Avantaje:
- nu produce niciuna dintre problemele sau tensiunile si pericolele asociate schimbării organizaţionale
b. Dezavantaje:
- produce problemele asociate stagnării organizaţionale într-un moment în care organizaţia ar trebui să crească şi să se modernizeze;
- nu rezolvă problema liberală, ci o agravează.
2. Organizarea formal-statutară pe curente politice
a. Avantaje:
- marchează în mod mai accentuat identitatea de dreapta a partidului, prin acoperirea nu doar doctrinară, ci şi organizaţională, a tuturor curentelor de centru-dreapta;
- creează o structură organizaţională foarte clară şi modernă a partidului;
- permite reprezentarea mai bună a intereselor electoratului de dreapta, în funcţie de diversitatea orientărilor alegătorilor în această zonă electorală;
- asigură deschiderea partidului pentru oamenii politici liberali, dezamăgiţi de strategia actuală a liderilor PNL;
- are o mai mare forţă de atracţie pentru personalităţile publice care doresc să intre în politică;
- măreşte sfera celor care participă la decizie şi creşte gradul de democratizare internă.
b. Dezavantaje:
- presupune o cultură organizaţională şi un mecanism instituţional foarte bine reglat;
- implică un pericol de tensiuni şi conflicte interne, dacă nu există soluţii flexibile pentru dialogul şi negocierea internă.
3. Organizarea pe grupuri politice doctrinare (caucuses)
a. Avantaje:
- este o soluţie de mijloc, care nu obligă la aranjamente organizaţionale laborioase şi nu presupune formule ce necesită eforturi de administrare speciale;
- flexibilitate;
- cvasi-instituţionalizarea unei stări de fapt: oricum în partid oamenii se asociază în grupuri politice, în funcţie de valorile şi principiile pe care le împărtăşesc; pur şi simplu, prin această formulă, se legitimează aceste grupuri politice, care se constituie oricum informal.
b. Dezavantaje:
- ca orice soluţie de mijloc, ea poate acumula defectele de la ambele extreme
alternative.

VI. CONCLUZIE
Cel mai mare pericol pentru PDL este relaxarea şi abandonarea proiectului creşterii şi modernizării partidului. Testul în această privinţă este dat de atitudinea faţă de ceea ce am numit problema liberală. Implicaţiile existenţei acestei probleme obligă la o serie de restructurări, evoluţii şi reorganizări interne. În acest document nu se pledează pentru o soluţie sau alta, ci doar se afirmă necesitatea unei dezbateri interne în PDL, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul organizaţiilor judeţene, pentru identificarea celei mai bune soluţii pentru modernizarea sa, în scopul îndeplinirii celor patru mari obiective strategice.

This entry was posted on Friday, April 23rd, 2010 at 4:39 pm and is filed under Frontal, Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.