Observator de Valcea

La Complexul Comanca, din Băile Olăneşti, zeci de motociclişti din toată ţara se vor întâlni la sfârşitul acestei săptămâni unde va avea loc un concurs de motciclism.  Deocamdată, toate cele 76 de locuri de cazare, atât la vilă cât şi la cabane sunt ocupate, manifestarea bucurându-se de un real succes, participanţii fiind nevoiţi să se cazeze şi alte vile şi pensiuni din staţiune. Până azi (21 mai) au fost stabilite traseele pe care se va desfăşura concursul, muntele urmând să fie luat cu asalat de caii putere ai bykeri. Sâmbătă seară, este programat şi un miniconcert rock, la care participă şi inimoşii brezoieni de la trupa Prometeu. (D.Ţ.)

Candidatul PNL la funcţia de primar al Râmnicului, junele Bogdan Pistol, pune deja în practică un arsenal de metode neconvenţionale de publicitate electorală. Prima dintre “găselniţe” constă în câteva mii de “palme” din material plastic autocolant, cu numele său şi un mesaj ţintit centru drepta – sus: dă o şansă schimbării clasei politice. Articolele promoţionale vor împânzi, legal, oraşul, reprezentând o modalitate de promovare a noilor figuri în politica locală, idiferent de culoarea politică, pe fondul introducerii votului uninominal, şi nu un slogan electoral propriu-zis. Cât succes va avea iniţiativa şi câte voturi îi va atrage ea liberalului la alegeri, rămâne de văzut. Pentru unii colegi liberali, ciudat rămâne amănuntul potrivit căruia sloganul nu ar aduce cine ştie ce servicii colegilor de echipă PNL ce candidează la funcţia de consilier municipal sau judeţean… (Adrian PANĂ)

Cunoscutul cântărţ Florin Bogardo a cumpărat 4,5 hectare de vie în podgoriile Drăgăşaniului. Soţul cântăreţei Stela Enache este legat de “oraşul dintre vii”, tatăl său, Oranzo fiind un cunoscut şi reputat avocat, care apere în analele vremii înscris în Baroul de Avocaţi Drăgăşani, la 7 iunie 1927. Soţii Bogardo vor să administreze podgoria şi astfel să dea viaţă licorilor mult râvnite din zonă. Versurile cunoscutului şlagăr “Ani de liceu cu amintiri la română/Scumpii ani de liceu când la mate’ dai de greu/Anii de liceu, când ţii soarele în mână/Şi te crezi, legendar, Prometeu” vor răsuna, alegoric, peste plantaţiile cu viţă-de-vie. (D.Ţ.)

Munţii de pe Valea Lotrului, în vizorul crimei organizate italiene
În luna februarie a acestui an, şeful Poliţiei italiene, Antonio Manganelli, a venit în România şi a aruncat opinia publică în aer, declarând că mafia italiană spală bani pe teritoriul ţării noastre. Tot atunci, Manganelii a pus la dispoziţia Poliţiei române o listă cu o serie întreagă de firme – fantomă de pe teritoriul României, în care sunt pompaţi bani negrii, de către firme italiene cu capital mafiot. Mecanismul după care se lucrează este simplu: firmele – fantomă româneşti semnează un precontract de închiriere pe 49 de ani, pun la dispoziţie “stăpânilor” din Italia bunurile închiriate, iar acestea, girând cu ele, fac împrumuturi exorbitante la bănci de renume. Odată ajunşi cu sacii în căruţă aceşti manipulatori îşi pierd urma, desfiinţează societăţile prin care s-au făcut contractele şi dispar cu banii. Băncile, în baza contractelor făcute, îşi sting creanţele executând silit persoanele fizice sau juridice cu care s-au făcut precontractele, punând sechestru pe bunuri. Acest lucru se întâmplă şi la Malaia, unde Obştea Moşnenilor Mălăieni, cunoscută şi ca Obştea Mare a Malaiei, a semnat un precontract de închiriere cu o firmă din judeţul Dolj, SC Walmiha SRL, încălcând grav statutul obştilor, cu privire la neînstrăinarea avutului moşnenilor. Respectiva firmă doljeană se află pe lista grupului de firme ce se află în vizorul societăţilor italiene cu capital mafiot, potrivit listei aduse de şeful Poliţiei italiene.
Pe 20 septembrie, 2007, câteva persoane din cadrul Obştii Moşnenilor Mălăieni, erijându-se în “consiliul de administraţie”, neavând acordul adunării generale a moşnenilor, au promis închirierea a 6031,3 ha din proprietatea devălmaşă (proprietate, care conform legii nu poate să intre în diviziune, un bun comun al mai multor proprietar), firmei din Dolj SC Walmiha SRL. Conform actelor depuse la Camera de Comerţ, Walmiha are ca obiect de activitate, cultivarea porumbului şi a altor plante, precum şi fabricarea pâinii şi a altor specialităţi de panificaţie. Contrar statutului obştilor, se semnează un precontract de închiriere şi folosinţă între Obştea Malaia şi Walmiha SRL, la biroul public al notarului Dumitru Gresoiu din Brezoi, legalizat prin semnătură sub numărul de înregistrare 1841 din data menţionată. Unul din punctele clare al statului bine stabilit al obştilor este acela cu privire la neînstrăinarea avuţiei moşneneşti. Legea 46, din 19 martie 2008, vine să întărească vechile legi şi statute, iar prin articolul 95, alin. 2, spune că “proprietatea obştilor este garantată, indivizibilă şi inalienabilă”. Prin urmare, precontractul făcut cu viclenie este în incompatibilitate cu statutul obştilor şi cu legile în vigoare în România.

Chemată în judecată, SC Walmiha se desfiinţează subit
Comunitatea Stăpânilor de Munţi şi Codri, o asociaţie non-profit, care prin statut militează pentru păstrarea valorilor moşnenilor şi integrităţii obştii, cheamă în judecată reprezentanţii Obştei Malaia şi reprezentanţii firmei din Dolj. Deşi citată conform adresei din Registrul Oficiului Comerţului, citaţia s-a întors cu menţiunea agentului poştal că numita firmă SC Walmiha SRL “s-a desfiinţat”. Brusc, simţindu-se ameninţată, firma-fantomă se desfiinţează, lăsând impresia că totul a fost doar o alarma falsă. Însă, la ceva timp după aceasta, societatea “reînvie” ca pasărea Pheonix, pe teritoriul judeţului Arad, încercând să semneze tot astfel de precontracte de închiriere, prin intermediul împuternicitului Fogoroş Gheorghe.

Consecinţele şi efectele precontractului
Legalizat prin semnătură notarială, precontractul are valoare juridică, iar modul de radiere a sa, este prin intermediul justiţiei. Deocamdată cazul fiind nesoluţionat, precontractul stă în picioare în faţa oricărei bănci. Oricând cineva, poate face un imens împrumut în baza precontractului, poate dispărea prin cine ştie ce colţ de lume, departe de Malaia, justiţie şi Garda Financiară, pentru ca mai apoi, băncile să execute silit, punând sechestru pe averea devălmaşă a obştii. Situaţia gravă la care s-a ajuns, îl face pe vicepreşedintele Obştei Malaia, Ion Pavelescu, să întrebe oripilat şi inconştient: “Noi, prin adunarea generală a obştii, nu am recunoscut contractul. Poate avea el vreo valoare ? Ne poate lua cineva ceva?” Răspunsul vine sec, la fel ca un topor înfipt în codrii seculari ai Malaiei: DA!!! Datorită inconştienţei dumneavoastră de a semna în faţa notarului un astfel de act, vi se pot lua cele 6.031,3 hectare stipulate acolo. Dacă nu se intervine într-un mod hotărâtor, acest precontract poate avea efecte catastrofale, nimicitoare în timp, pentru moşneni mălăieni şi pământurile lor. Mai mult decât atât, cei care au făcut contractul au atentat la tezaurul naţional al României. Conform aceleiaşi legi, 46 din 19 martie 2008, articolul 95, alineatele 1, 2 şi 3, obştile de moşneni, constituind valori culturale, spirituale şi materiale, fac parte din tezaurul istoric al României. Tezaur care, din rea credinţă din partea unora şi inconştienţă din partea altora, este acum la mâna unor interese obscure şi oculte. Vom reveni cu amănunte despre acest caz. (Crişu POPESCU)

În urmă cu două săptămâni vă prezentam conflictul dintre Consiliul Local Brezoi şi compartimentul Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Brezoi, din cauza celebrei taxe de iluminat public. Un nou scandal a izbucnit săptămâna aceasta în oraşul de la Gura Lotrului. Funcţionarii publici de la Taxe şi Impozite, deranjaţi că nu mai pot primi lefuri de miniştri datorită unei hotărâri a Consiliului şi fiind asmuţiţi de primăriţă, joacă din nou “tare” ameninţând pentru a doua oară Consiliul Local cu instanţa.
Pe tot parcursul anului 2007, cei doi funcţionari publici ai departamentului Taxe şi Impozite din Brezoi au trăit ca în sânul lui Avram, salariul lor fiind, în unele luni, de zeci de milioane de lei vechi. Cum s-a ajuns la aceste cifre ameţitoare? Datorită unei interpretări bizare a Codului Fiscal, care prevede crearea unui fond de 15 % din totalul creanţelor recuperate de la persoanele fizice sau juridice şi vărsarea acestuia în buzunarele celor care îl recuperează. Valerica Berbece şi Constantin Ion au beneficiat astfel de stimulente inaccesibile unui salariat obişnuit din mediul privat. Tehnica acestei manevre obscure era foarte simplă: cetăţeanul care întârzia cu plata impozitului, era pus să semneze o somaţie şi un titlu executoriu pe loc, în biroul primăriei. Aceste hârtii făceau apoi dovada muncii asidue a celor doi, iar la finalul lunii, prin dispoziţiile primarului Elena Coroţchi, aceştia îşi primeau lefurile “ministeriale”. Ce sens îşi mai are somaţia, dacă este semnată în acelaşi timp cu titlul executoriu şi cum este posibil să apelezi la executarea silită dacă cetăţeanul a venit de bună voie să plătească, am încercat să aflăm de la unul din funcţionari, Berbece Angelica. “Este absolut legal ceea ce am făcut. Ce vă tot luaţi de noi? La câte se întâmplă în oraşul nostru, de asta vă ocupaţi dumneavoastră?”, ne-a răspuns pe un ton înţepat funcţionarul plătit din bani publici.

Consiliul Local opreşte “dezmăţul”
În decembrie 2007, Prefectura Vâlcea s-a autosesizat şi a anulat în contencios administrativ dispoziţiile primarului, cu privire la megastimulentele primite de cei doi funcţionari. Consiliul Local, printr-o hotărâre, a oprit robinetul cu bani publici pentru cei doi. Acum, asmuţiţi de primăriţă, membrii compartimentului au notificat consiliul să îşi anuleze urgent hotărârea. Prin această notificare cu caracter de ultimatum, compartimentul cu pricina anunţă că, în caz de neanulare, va da consiliul local în judecată. “Propunerea mea a fost ca nu numai cei doi să primească bani din acel fond, ci toţi ceilalţi funcţionari din Primărie care, prin munca lor, ajutau la recuperarea banilor. În nici un caz nu vom anula hotărârea votată. Sunt liberi să dea consiliul în judecată, dacă asta vor” a declarat viceprimarul Robert Schell. Lupta electorală prinde contur şi în cadrul aparatului administrativ al primăriei, iar funcţionarii publici sunt prinşi în vâltoarea campaniei, trecându-şi interesele personale, înaintea celor publice.

Primăriţa ia apărarea funcţionarilor, se plânge de Guvern şi vrea salariu mai mare
Despre nebunia şi haosul care a cuprins primăria din cauza stimulentelor şi a hotărârii Consiliului de a le stopa, primăriţa Elena Coroţchi ne-a declarat: “Ce am făcut este legal. Nu este vina mea că aşa spune legea, aplicabilitatea este proastă. Guvernul este de vină că a lăsat salariul de primar 22 de milioane. Consider salariul sub demnitatea primarului, care poate fi considerat demnitar, iar salariul este nedemn de această funcţie.”
Nu înţelegem care este legătura dintre salariul de primar şi dispoziţiile prin care el îşi poate bonifica funcţionarii primăriei cu asemenea sume, aşa cum nu înţelegem cum poate fi cineva executat silit, din moment ce singur vine să îşi plătească taxele şi impozitele. Din păcate, acestea sunt întrebări care rămân cel mult retorice. (Crişu POPESCU)

Trusturi media foarte puternice se pregătesc de un desant impresionant la Vâlcea. Paradoxal, prima transmisiune în eter a recent înfiinţatei televiziuni naţionale VTV demonstrează că oamenii de afaceri Ion şi Maria Tudor au informaţii certe că Râmnicul este o locaţie ideală, din punct de vedere logistic, pentru zona central-sudică a României. Din informaţiile noastre, Infoservice SRL, societatea care dezvoltă brandul VTV, pare a fi tentată şi să înfiinţeze sau să achiziţioneze o publicaţie cu apariţie cotidiană, care să fie dezvoltată în produs de audienţă naţională sau cel puţin regională. Sursele noastre ne-au confirmat că s-au pus deja bazele pentru dezvoltarea locală (ulterior chiar regională) şi a unor brand-uri precum Pro sau Antena 3. Trustul condus de magnatul Adrian Sârbu înfiinţează deja, la Vâlcea, o subredacţie a Radio ProFM şi face selecţii de personal pentru înfiinţarea, în 2008, a unei subredacţii locale ProTV. În plus, între VTV şi Realitatea TV (Sorin Ovidiu Vântu este principalul acţionar la trustul Realitatea – Caţavencu, şeful sindicaliştilor de la Petrom, Liviu Luca, rămânând cu un pachet minoritar. Ne permitem o speculaţie – prea suna asemanator Petromservice şi Infoservice) este o colaborare informaţională foarte strânsă. Investiţiile consistente în modernizarea şi dezvoltarea RTV Vâlcea 1 – singurul trust media local cu vechime (de joi, 20 martie 2008, emite în tot judeţul Vâlcea, modernul emiţător instalat pe Vârful Cozia permiţându-i să acopere şi zone limitrofe, chiar şi fără intermedierea cablului TV) demonstrează, de asemenea, că se înăspreşte concurenţa în media locală. În aceste condiţii, lipsa de reacţie a patronatul RTV Etalon poate fi interpretată ca o psaivitate generată de abundenţa şi consistenţa ofertelor de cumpărare. În curând, vă vom oferi noi amănunte. (Marin SĂRARU)

Îndrăgostit iremediabil de locurile copilăriei, tănărul jurnalist Adrian Ursu intenţionează să dezvolte o mică afacere în domeniul turismului chiar în comuna bunicilor din partea mamei sale, Costeşti – Vâlcea. Consacrat deja profesional, fostul redactor-şef de la cotidianele naţionale Adevărul şi Gândul, actualmente realizator de emisiuni la Realitatea TV şi cooptat în echipa de conducere a ziarului central Cotidianul, a cumpărat, acum câţiva ani, o mică proprietate din satul Pietreni. Localitatea este situată la poalele Vânturariţei, într-o zonă mirifică, din păcate cunoscută mai mult din cauza neajunsurilor provocate comunităţii de exploaterea calcarului de la Bistriţa. Pe terenul cumpărat de Adrian Ursu, aproape de casa bunicilor săi, se află două dintre cele cinci izvoare cu ape minerale ce pot transforma comuna într-o zonă de atracţie maximă din punct de vedere balnear.
Pe drumul ce urcă spre Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, în satul Pietreni, comuna Costeşti-Vâlcea, trecătorul venit de oriunde poate vedea o reclamă care te anunţă că în acele locuri sunt cinci izvoare cu apă minerală la care te poţi opri măcar să-ţi tragi sufletul. Pe malul pârâului ce poartă acelaşi nume ca şi satul, primăria comunei Costeşti a amenajat un loc din care oricine poate gusta din apa binefăcătoare. Primarul Valeriu Popescu ne-a explicat că administraţia locală a beneficiat şi de bunăvoinţa proprietarului unui teren din imediata apropiere, pe suprafaţa căruia se află două dintre cele trei izvoare. Nu mică ne-a fost surpriza atunci când am aflat că este vorba de mult mai cunoscutul nostru coleg, jurnalistul Adrian Ursu, care vine frecvent la Costeşti pentru că aici a colpilărit, la bunicii din partea mamei. “Nu pot să uit locurile copilăriei, pentru că zona este deosebit de frumoasă şi ocupă un loc special în sufletul meu. În ultimii doi ani am reuşit să vin o dată la două – trei săptămâni, însă anul acesta am reînceput să vin mai des. Acum ceva ani, am cumpărat proprietatea respectivă, în suprafaţă de 1,2 hectare, în ideea de a dezvolta la Costeşti primul Spa (staţiune balneară – n.r.) din România prin programe europene. Două dintre cele trei izvoare, care au fost captate prin eforturile primăriei, amenajate puse la dispoziţia localnicilor şi turiştilor, se află pe terenul meu. Am fost de acord ca administraţia locală să le ducă într-un punct accesibil oricărui localnic sau trecător prin zonă”, ne-a explicat Adrian Ursu, la telefon.

Jurnalistul vrea să dezvolte o mică staţiune cu bani europeni
Adrian Ursu s-a arătat foarte încântat de interesul nostru pentru iniţiativa sa. Ne-a prezentat în detaliu, fără reţineri, intenţiile sale, dovedind că nu este vorba doar de o preocupare de timp liber şi pretext de fugă din tumultul Capitalei, ci de un proiect de afaceri cât se poate de serios. “Pentru că am fost foarte ocupat, în 2006 m-am mişcat foarte greu şi nu am reuşit să accesez la timp finanţarea necesară prin programul SAPARD. E adevărat că am intenţionat să cumpăr şi băile vechi, însă lucrurile s-au complicat foarte mult atunci când a apărut revendicarea proprietăţii de către patru moştenitori ai foştilor proprietari dinainte de 1947. Am renunţat la cumpărarea fostelor băi, iar anul acesta sunt decis să mă ocup proiectul abandonat temporar la sfârşitul lui 2006. Până în toamna lui 2008, sigur voi începe lucrările la Pretorian, în comuna bunicilor mei. Cred că va fi o iniţiativă benefică şi pentru localitate, nu numai privind prin prisma locurilor de muncă nou create sau a impozitelor ce vor fi atrase către bugetul local, ci şi pentru imaginea şi atractivitatea localităţii”, ne-a explicat Adrian Ursu.

“Noi avem doctorul pe marginea pârâului”
Localnicii nu au stat pe gânduri atunci când li s-a oferit posibilitatea de a beneficia gratuit de calităţile curative ale apelor minerale. Mai mereu, în preajma izvoarelor “La Pretorian” e agitaţie de zile mari. Într-un permanent du-te vino, oamenii de prin părţile locului vin cu sacoşele doldora de peturi de plastic, trec puntea peste pârâul Pietreni şi se “alimentează” din izvoarele binefăcătoare. “Mama mea, pe vremuri, a fost băieşiţă în aceste locuri. Lângă casa Pretorian erau băile unde veneau oameni din toate zonele ţări. Cei mai mulţi, îmi povestea ea, erau vizitatori veniţi din Bucureşti, Craiova, din judeţele Gorj şi Argeş. Acum totul s-a ruinat, nu a mai rămas decât casa Pretorian. Clădirea şi terenul au fost cumpărate de un jurnalist cunoscut din Bucureşti. Primarul din Costeşti a amenajat o alee care dă din drumul principal până la izvoare, despăgubindu-l pe cumpărător şi a montat o punte metalică peste pârâu”, spune Mihaiu M. Coca, un om de prin părţile locului care se înapoia cu plasa de bidoane pline de apă luată de la cele trei izvoare. Din sat coboară o altă bătrânică, trece peste punte şi îşi umple sticlele cu apă de la fiecare izvor. Apoi, ne invită şi pe noi să bem, că nu ni se va întâmpla nimic rău. “Serviţi-vă, că asta-i sănătate curată! Eu vin şi iau în fiecare zi şi nu mă mai vaiet de cine ştie ce boli. E bună de rinichi, de fiere, la fel cum sunt şi izvoarele de la Olăneşti şi Călimăneşti. Noi avem doctorul aici, pe marginea pârâului şi e păcat să nu profităm”, spune bătrânica, punând apoi traista pe-un băţ, băţul pe umăr şi pornind agale către casă. În urma ei vine o altă femeie de prin părţile locului, şi alţi localnici, şi tot aşa…

Izvoarele, descoperite de turişti din judeţele vecine
Pe o hârtie introdusă într-o folie şi prinsă în câte-un copac, fiecare izvor este numerotat de la 1 la 3. Nu sunt scrise efectele terapeutice ale fiecăruia, dar localnicii spun că beau din fiecare câte puţin. “Acela, nr. 3 are apa călduţă şi să vedeţi aici câte păsări vin pe râu. Am văzut cocori, lişiţe. Aici parcă ar fi paradisul lor. Cât despre cei care iau apă de la cele trei izvoare, în zilele de la sfârşitul săptămânii vin turişti cu maşinile, mulţi din judeţul Gorj, care umplu portbagajele maşinilor cu bidoane mari cu apă, în ideea de a se îmbăia cu ea”, spune nea Coca.  Un alt localnic, Vasile Hulpe, a venit aici din Alba Iulia în urmă cu nouă ani. I-au plăcut locurile şi nu a mai plecat. “Aici, natura pare să fie un colţ de rai, aşa că nu se merită să pleci în altă parte!”, spune bărbatul a cărui casă se află în imediata vecinătate a izvoarelor. La câteva sute de metri mai încolo se află fosta bază de tratament, unde apele “tămăduitoare” din zonă au fost ani de-a rândul, până prin anii `50, punct de atracţie pentru turiştii veniţi la tratament. Apa minerală de la izvoare era adusă pe conductă, până la băile din clădirea aflată acum într-o avansată stare de degradare. Baza a aparţinut familiei Sacerdoţeanu, o familie înstărită de boieri-liberali,  care a construit în comuna Costeşti pe lângă băile (aflate acum în paragină), un părculeţ, o bisericuţă şi edificiul fostei primării din localitate. Unul dintre membrii familiei Sacerdoţeanu era medic la Timişoara, iar celălalt procuror militar.

Primarul comunei îşi pune spreanţele în proiectul ziaristului
După amiază târziu am reuşit să stăm de vorbă cu primarul din Costeşti, Valeriu Popescu, care fugise să se îngrijească de trebile câmpului, încercând să profite de vremea frumoasă şi de faptul că ziua se măreşte. “Fostele băi au fost revendicate în instanţă şi au fost câştigate de nişte persoane care au susţinut că sunt reprezentanţii moştenitorilor. Nu ştiu exact ce intenţii au cu baza. În acest moment nu pot decât să presupun că mai degrabă vor să o vândă decât să dezvolte o mică afacere în domeniul turismului. Bugetul comunei nu ne ajunge să le facem o ofertă de cumpărare, deşi noi ne-am dori foarte mult acest lucru. Este interesul nostru, al administraţiei locale, să punem în valoare cât mai multe din obiectivele de atracţie, însă oamenii au decizii ale instanţelor şi nu le putem impune nimic. Şi pe mine mă doare sufletul că se degradează clădirile, însă mai mult decât să aştept să văd ce intenţii au proprietarii, legea nu-mi dă dreptul să fac”, ne-a explicat, cu vădită părere de rău, edilul-şef din Costeşti. “Mai multă înţelegere am găsit la domnul jurnalist Adrian Ursu, pentru că la două dintre cele trei captări amenajate la Pretorian am tras apă, prin conducte, de la izvorul care se află pe proprietatea domniei sale. Am vorbit, în urmă cu ceva vreme cu domnul Ursu şi am înţeles că anul acesta va demara un proiect cu finanţare externă pentru amenajarea, pe proprietatea sa, a unor capacităţi de cazare şi, probabil, şi de tratament. Cum să nu fim deschişi unui investitor, mai ales că e legat şi sufleteşte de localitatea noastră!”, ne-a mai spus zâmbind optimist edilul comunei Costeşti. (Dorel ŢÎRCOMNICU; Adrian PANĂ)

În noaptea de 13/14 martie, cinci tineri teribilişti au găsit un mod pe cât se poate de original de a se distra. În jurul orei 0.35, un cetăţean a sunat pe numărul de urgenţă 112 că din două maşini, un Mercedes şi un Peugeot 407, s-a “aruncat” cu pietre în ferestrele caselor, mai multe geamuri fiind făcute ţăndări. Poliţiştii din comuna Pesceana-Vâlcea au pornit în căutarea scandalagiilor şi după o urmărire ca-n filme, de aproape trei kilometri, maşina a putut fi trasă pe dreapta. Cealălat autoturism a fost oprit de poliţiştii din Drăgăşani. Din primele cercetări ale oamenilor legii a reieşit că cei cinci tineri se plictiseau de moarte, aşa că au găsit de cuviinţă să se distreze, făcând o întrecere care ţinteşte şi sparge cele mai multe geamuri, de preferinţă fiind cele de termopan, de la casele localniclor. Printre cei cinci protagonişti se numără Alexandru B. (20 ani), nepotul unui procuror din “oraşul viilor” şi Florea S. (21 ani), fiul unui primar dintr-o localitate vâlceană. Ceilalţi teribilişti, toţi din Drăgăşani aveau vârsta de 20 de ani. Fiul edilului a renunţat şi la Seminarul Teologic, tatăl său fiind supărat nevoie mare, admonestându-l la genul “Ce-a fost în capul tău, măi băiete? Tu îţi dai seama că la 21 de ani să arunci cu pietre în casele oamenilor înseamnă că te-ai descalificat complet?”. Din localităţile Creţeni, Amărăşti şi Glăvile, 11 localnici au depus plângeri la Poliţie că le-au fost sparte geamurile la locuinţe. Culmea ironiei, niciunul dintre “distrugătorii de termopane” nu era sub influenţa elixirelor bahice. Toţi au fost de acord să suporte contravaloarea pagubelor şi şi-au cerut scuze păgubiţilor pentru neajunsurile produse. (Dorel Ţîrcomnicu)

Edilul municipiului Drăgăşani, ing. Gheorghe Iordache, vrea să aducă firma Mercedes la Drăgăşani. “Mercedes-ul caută o locaţie în România unde să funcţioneze o fabrică de subansamble. Noi avem un parc industrial, de nouă hectare, cu toate facilităţile şi sperăm ca oferta noastră să fie atractivă şi să corespundă cerinţelor Mercedes. Noi le-am făcut ofertă prin internet şi aşteptăm acum un răspuns ”, a spus edilul şef al Drăgăşaniului. (D.Ţ.)

Într-un sat izolat din judeţul Vâlcea, Zeci de copii purced cu noaptea-n cap spre şcoală şi asta pe albia unui pârâu. Îngheţaţi bocnă, uneori chiar prinşi între sloiuri, micuţii fac zilnic aproape 20 de kilometri, dus-întors, pentru a ajunge la orele de curs. Ca să-i mai scutească de povara drumului, singurul căruţaş din cătunul Liliacul îi urcă în atelaj şi îi cară până la poarta şcolii din Izvorul Rece. Pantele sunt însă aşa de abrupte încât elevii trebuie să coboare şi să împingă din răsputeri căruţa poticnită la urcuş. Cu toate astea, micuţii chiar se pot lăuda că au note bune la şcoală, unii dintre ei fiind chiar premianţi. Calul vizitiului dă şi el semne de oboseală, aşa că moş Mănescu şi-a cumpărat un mânz pe care să-l înhame în locul bidiviului bătrân. Nu de alta, dar nimeni nu dă semne că ar vrea să ia copiilor drumul din picioare şi să înlocuiască căruţa cu un mijloc de transport mai… european.
Dimineţile şcolarilor din cătunul Liliacu aparţinând comunei Stoileşti sunt cu mult diferite de cele ale oricărui alt elev vâlcean. Treziţi cu noaptea în cap de părinţi, copii de abia apucă să se dezmeticească. Un drum greu îi aşteaptă, dar ştiu că cel puţin în fiecare zi un adult îi însoţeşte. Când am ajuns la poalele dealului pe care s-a cocoţat cătunul Liliacul nu se luminase bine. Prin gerul năprasnic ce muşca în carne vie se auzeau glasurile copiilor. Veselia se revărsa dintr-o căruţă plină până la refuz cu elevi de toate vârstele. Ţinta lor, şcoala Generală Izvorul Rece, aflată la nici mai mult nici mai puţin de opt kilometrii depărtare. Copii, respectuoşi ne salută, iar părinţii care îi însoţesc în drumul lor ne roagă să mergem cu ei. Aveam să constatăm că drumul e de fapt o albie îngheţată a unui pârâu prin care căruţa îşi face cu greu loc. În timp ce calul se poticnea într-o băltoacă adâncă, unul dintre părinţi ne povesteşte. “Aşa facem în fiecare zi, îi trezim de dimineaţă, le dăm ceva să mănânce şi pornim cu ei pe drumul acesta. Copii trebuie să meargă la şcoală, fie că e vreme bună, fie că e vreme rea. Acum tot e bine, că pârâul e îngheţat şi căruţa tot mai trage”. Nicu Toma are doi şcolari, cocoţaţi în căruţa ce ţine loc de microbuz şcolar. “Trebuie să meargă cineva cu ei spre şcoală. Nu avem curaj să îi lăsăm singuri pentru că se pot întâmpla multe. Gheaţa se poate sparge sau chiar le pot ieşi animale sălbatice în cale. Facem cu rândul, fiecare îşi alege o zi în care să îi însoţească. Astăzi au avut noroc că i-a luat vecinul cu căruţa, dar sunt zile în care tot drumul acesta îl bat cu pasul”, ne povesteşte Toma.

Copii împing căruţa poticnită în coastă
Din când în când căruţa se opreşte. Calul slab are nevoie de un răgaz pentru a-şi recăpăta puterile. Între timp căruţaşul ne povesteşte: “Ce să fac domnule, nu mă lasă inima să îi pun să meargă pe lângă căruţa atunci când am drum pe vale. Am şi eu cinci copii la şcoală, cel mai mic e la grădiniţă iar cel mai mare în clasa a VIII –a. Dacă îi urc pe ei, de ce să nu îi urc şi pe ceilalţi că doar oameni suntem. Oricum aici nu ne ajută nimeni aşa că nu ne rămâne decât să ne ajutăm între noi”, ne spune bărbatul. Ca să ajungă la timp la ore căruţa se pune în mişcare. Drumul se intersectează în zeci de puncte cu pârâul, dar trece şi prin povârnişuri de pădure. La coastă copii ştiu lecţia. Coboară şi pun umărul la căruţă, ajutând bălanul să treacă greul, după care, sprinteni îşi reiau locul. Numai băieţelul Floarei Bimbirică rămâne  «de căruţă». „Îl am mai bolnăvior, nu prea ţine pasul cu ceilalţi. Dar ce să îi fac, copilul trebuie să meargă la scoală. Nu prea s-a dezvoltat, e mai încet cu învăţătura, dar profesorii îl trec şi aşa”, spune femeia şi îşi ajută elevul să urce în atelaj.

Fetiţă prinsă între sloiurile de gheaţă
Gheaţa înşelătoare, pe alocuri subţire ca o foiţă de hârtie e un risc real. Un pas greşit, o mişcare stângace şi misiunea noastră s-ar fi terminat înainte  de a începe. “Să aveţi grijă! Copii vin adeseori cu picioarele vinete din cauza gheţii. Dacă nu cunoşti locurile aici rămâi. Numai cu elicopterul te mai salvează din locul acesta, că de ambulanţă…nici nu poate fi vorba”, ne avertizează nea Toma. Tot el ne povesteşte cum a alergat într-un suflet când a auzit că una din fetiţele lui rămăsese prinsă într-un sloi de gheaţă anul trecut.  “Nici nu ştiu cum am ajuns acolo, ştiam doar că trebuie să ajung. Fetiţa a avut noroc că nu şi-a rupt o mână sau un picior. Era udă şi îngheţată când am adus-o acasă. De atunci mă tot gândesc să mă mut din locul acesta uitat de Dumnezeu”, ne spune Nicu Toma. Iarna copii iau în piept cu voioşia specifică vârstei gerul, zăpada şi pârâul îngheţat, iar primăvara au de înfruntat revărsarea firului de apă ce inundă întreaga vale. Altă cale nu au decât să treacă de-a dreptul prin apă. Răcelile, pneumoniile şi reumatismul sunt, din păcate, boli frecvente ale micuţilor din Liliacul. Părinţii ce îi însoţesc ne povestesc că micuţii ajung la şcoală uzi leoarcă atunci când timpul e urât. Când revin acasă, pe acelaşi drum, aceeaşi situaţie.

Drumul prin apă, singura alternativă a şcolarilor
După o oră şi jumătate de mers, şcoala din Izvorul Rece se iveşte în spatele unui pâlc de copaci. Clădire solitară, urcată pe vârful unui deal molcom, destinaţia finală a curajoşilor din Liliacul. Căruţa se goleşte în curtea şcolii şi fiecare elev îşi găseşte drumul către  clasa sa. Un profesor ne întâmpină, bulversat de prezenţa ziariştilor într-un loc atât de izolat. Se recomandă şi ne spune că nu poate da declaraţii în şcoală fără încuviinţarea Inspectoratului. Semnalul telefonului ne trădează în încercarea de a lua legătura cu inspectorul şef Gheorghe Ciucă. Într-un final îl convingem să stea de vorbă… în afara şcolii. “Ştim foarte bine situaţia copiilor din Liliacul. Pentru ei nu există altă variantă decât acest drum pe pârâu. Este impracticabil, iar un microbuz nu ar putea trece prin şleaurile create de firul apei. S-a încercat o oarecare sistematizare a drumului dar atunci când vin inundaţiile totul e luat de apă”, ne spune tânărul profesor  Ionescu. Oamenii strânşi în faţa şcolii îl dezaprobă. Ei spun că se poate regulariza pârâul cu puţină bună voinţă şi mai mult interes din partea autorităţilor. Suntem îndrumaţi către primărie pentru mai multe relaţii. În sediul primăriei bate vântul. Primarul şi viceprimarul erau plecaţi la Râmnicu Vâlcea, la Prefectură. Cu toate acestea aflăm de la un funcţionar că tot în acea zi se planificase o şedinţă de Consiliu Local în care să se aprobe bugetul. 

De atâta mers ies degetele prin pantofi
Drumul copiilor, epuizant şi plin de pericole nu îi împiedică să aibă rezultate bune la învăţătură. Narcisa, fiica cea mare a lui Nicu Toma, care acum e în clasa a IV-a  a luat numai premiul I. E un motiv de mândrie nu numai pentru tatăl ei cât şi pentru tot cătunul. După ce ne-am luat inima în dinţi şi am urcat povârnişurile înşelătoare către aşezarea mult prea izolată am  fost întâmpinaţi de nea Toma cu diplomele fetiţei în mână. „Cel puţin ştiu că nu muncesc degeaba. Eu unul am serviciu şi lipsesc cu săptămânile de acasă. Doar soţia ce are grijă de fetiţe, le pune să înveţe şi să îşi facă temele. Câteodată ajung acasă atât de obosite că nici nu apucă să mănânce şi le ia somnul. Ţi se face şi milă să le trezeşti să se apuce de teme. Cât despre încălţări, la câteva săptămâni trebuie să le schimbăm că de atâta mers se toceşte talpa şi le ies degetele prin pantofi”, spune bărbatul.  Cu toate acestea, majoritatea copiilor din Liliacul reuşesc să termine cu bine şcoală şi să spere la vremuri mai bune. (Sergiu MIR)