Categoria ‘Frontal’

PROTEST

Thursday, May 27th, 2010

Senatorul Emilian Frâncu acuză Guvernul PD-L de trădare naţională, atentat la viitorul României şi o obstrucţionare voită a revigorării societăţii.
De aproape 6 ani, în Parlamentul României, încerc cu prioritate să promovez Legi care să încurajeze naşterile, să-i sprijine pe părinţi şi să elimine discriminările din sistem.
În timpul mandatului de deputat  dintre anii 2004 – 2008 am iniţiat mai multe propuneri legislative în acest domeniu, 2 dintre ele devenind legi care modifică şi completează Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prima dintre ele, Legea 257/2008, susţinută şi de colega mea de atunci, Lavinia Şandru – cea care a făcut lobby-ul necesar -, prevede ca, începând cu data de 1 ianuarie 2009, mamele să beneficieze, pe lângă concediul pentru creşterea copilului, şi de o indemnizaţie lunară de 600 lei sau, opţional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni. Au putut beneficia de aceste prevederi şi persoanele care se aflau deja în plată la data intrării în vigoare a legii, aşa încât, de atunci, sute de mii de mămici au primit indemnizaţii mărite, proporţional cu nivelul lor de contribuţie.
Cel de-al doilea proiect de lege trecut prin Parlament (Legea 240/2009) include în categoria celor care pot beneficia de indemnizaţie şi persoanele care  urmează cursurile de zi ale învăţământului preuniversitar şi universitar organizat potrivit legii şi frecventate fără întrerupere. Mii de eleve şi studente au avut, de atunci, un sprijin material corect pentru creşterea copiilor lor.
În calitate de senator, am susţinut o iniţiativă legislativă care a avut ca obiect de reglementare naşterile gemelare (înregistrată la Senat cu nr. L93/2009), prin care se propunea acordarea unei sume de 600 de lei pentru fiecare copil, începând cu al doilea născut, suplimentar faţă de indemnizaţia obişnuită.  A fost adoptată de Senat, dar Guvernul mi-a „furat ideea” şi şi-a promovat mai rapid o Hotărâre de Guvern în acest sens.
In prezent, se discută la Camera Deputaţilor o propunere a mea, adoptată de Senat, care prevede acordarea concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, pentru toţi copiii (L164/2009), şi nu doar pentru primele trei naşteri sau pentru primii trei copii, cum stipulează acum Legea.
La cererea Guvernului Boc, în loc să devină Lege prin vot, eliminându-se discriminarea de acum  în privinţa naşterii copiilor şi încurajând natalitatea – prioritate naţională – parlamentarii PD-L,  au retrimis propunerea la Comisie pentru „a aştepta măsurile pe care Guvernul le va lua în următoarele luni”. A fost evidentă dorinţa guvernanţilor de a evita o cheltuială suplimentară, chiar dacă ea ar fi fost foarte mică !  (Câte mame sunt pregătite să aibă mai mult de 3 copii ?).
Pe această cale protestez împotriva opacităţii actualilor guvernanţi care nu numai că nu sprijină FAMILIA – nucleu de bază al societăţii – dar au şi decis să scadă indemnizaţiile parentale şi chiar alocaţiile pentru copii! (more…)

Valeriu Stoica a înaintat conducerii PD-L un plan pentru desfiinţarea PNL!

Friday, April 23rd, 2010

Imediat după congresul PNL, cu doar câteva zile înainte de declanşarea campaniilor electorale de alegeri parţiale pentru Primăria Râmnicu Vâlcea şi Colegiul parlamentar 19 din Bucureşti, fostul preşedinte al liberalilor, plecat împreună cu Theodor Stolojan la PD-L a înaintat conducerii naţionale a portocaliilor o analiză minuţioasă a posibilităţilor de acaparare a întregii părţi de dreapta din eşicherul politic. Ţinta principală o reprezintă partidul pe care n-au reuşit să-l distrugă în momentul în care l-au trădat, PNL, Valeriu Stoica propunând şi o serie de soluţii. Iată ce-i preocupă pe cei de la PD-L, în realitate, în loc să găsească soluţii pentru a evita falimentul României… Materialul a fost postat pe www.pesurse.ro, blogul informativ al jurnalistului Ioska Buble. Îl redăm integral în continuare în speranţa că liberalii care încă nu au realizat acest lucru mai au timp să ia aminte la ce li se pregăteşte: exact soarta pe care a avut-o PNŢCD în 2000!

PDL ŞI PROBLEMA LIBERALĂ – IMPLICAŢII STRATEGICE ŞI ORGANIZAŢIONALE
I. AVERTISMENT
În acest memorandum se identifică o problemă şi se propun câteva soluţii alternative. Alegerea uneia sau alteia dintre aceste soluţii este însă atributul organismelor de decizie ale PDL. Indiferent de alegere, soluţiile vor cere anumite restructurări organizaţionale. Oricare ar fi aceste soluţii ar trebui să fie evaluate consecinţele lor de ordin statutar şi să fie elaborate amendamentele corespunzătoare la statutul actual al PDL, pentru a fi supuse atenţiei următoarei Conferinţe Naţionale a partidului. Redactarea acestui document este întemeiată pe premisa fermă că unitatea şi modernizarea PDL sunt elemente instituţionale complementare, de o importanţă egală. Ca urmare, oricare ar fi soluţia aleasă de partid în viitor, ea nu trebuie să contrapună aceste două elemente. Modernizarea nu trebuie să fie pentru nimeni o scuză pentru eventualele conflicte interne, iar unitatea nu trebuie să fie pentru nimeni o scuză pentru a împiedica modernizarea. Unul dintre atuurile cele mai importante pe care le are PDL este spiritul de echipă. Solidaritatea întemeiată pe acest spirit a potenţat capacitatea de luptă a partidului în confruntările politice din ultimii doi ani şi a permis obţinerea unor victorii cruciale. (more…)

Industrie Mică SA se teme că judecătorii din Vrancea nu sunt imparţiali

Monday, March 8th, 2010

Lichidatorul Ştefan Bordea, desemnat de Tribunalul Vrancea într-un dosar în care societatea vâlceană este parte terţă, îi solicită acesteia să renunţe de bună voie la propriile bunuri. El este nimeni altul decât soţul judecătoarei Aneta Bordea de la secţia penală a aceleiaşi instanţe!
La redacţie am primit o sesizare prin care ni se aduce la cunoştinţă faptul că pe rolul Tribunalului Vrancea se află dosarul nr. 137/91/2007 ce are ca obiect procedura insolvenţei cu privire la debitoarea SC BATROSCOM SA, procedură faţă de care societatea SC INDUSRIE MICĂ SCIM SA este terţ. Cu soluţionarea acestui dosar a fost investită judecătoarea Simona Nicolau. Reprezentanţii Industrie Mică SA susţin că au fost părtaşi la o serie de acte de procedură care îi fac să se teamă că instanţa nu este imparţială şi, mai mult decât atât, favorizează societatea debitoare, mai exact, reprezentantul legal al acesteia – Cascount Ipurl –Ştefan Bordea. Ei arată că lichidatorul Bordea este soţul judecătoarei Aneta Bordea de la secţia penală a Tribunalului Vrancea, dar se tem că asupra magistraţilor care decid soarta dosarului exercită presiuni şi rude ale reprezentanţilor societăţii “reclamante”. De asemenea, reprezentanţii Industrie Mică SA nu uită să amintească de posibilii “beneficiari” vâlceni ai unei “retrocedări” în favoarea Batroscom SA dictată de instanţă pentru bunurile fostei Alutus SA, ajunse prin acte comerciale de bună credinţă în patrimoniul societăţii lor. Dintre aceştia, ei îl amintesc din nou pe actualul director al finanţelor vâlcene, Gheorghe Gogîrnoiu. (more…)

Ca şi Gutău, Solomon de la Craiova a fost arestat pentru luare de mită. Şi tot 50.000 de euro!

Wednesday, March 3rd, 2010

PD-L devine partidul primarilor corupţi? Magistraţii Tribunalului Argeş au emis, miercuri, un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele primarului democrat-liberal al Craiovei, Antonie Solomon. Procurorii DNA Piteşti îl acuză pe edilul – şef din Bănie de fals, uz de fals şi luare de mită în sumă de 50.000 de euro pentru emiterea unei autorizaţii pentru construcţia hypermarketului Pic şi alţi 10.000 de euro pentru amplasarea unei staţii de transport în comun în vecinătatea magazinului. Deşi din declaraţia de avere a edilului nu ar reieşi că este un om bogat, potrivit unor surse judiciare citate de corespondentul Mediafax, în urma percheziţiei la una din locuinţele lui Solomon procurorii ar fi găsit suma de 200.000 de euro. Decizia Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi contestată de către avocaţi.
La ieşirea din Tribunal, Antonie Solomon nu a dorit să facă prea multe comentarii, declarând doar că nu se aştepta la această decizie şi că nu există nicio probă împotriva sa. (more…)

Încă o victorie ca aceasta şi PD-L e pierdut!

Thursday, February 18th, 2010

Pe adresa de e-mail a redacţiei am primit un articol semnat de vechiul nostru coleg de breaslă Mircea Monu. Redăm integral observaţiile acestuia, subliniind pentru eventualii critici răutăcioşi că, din punctul de vedere al redacţiei noastre, Domnul Monu a surprins cu obiectivitate o situaţie ce părea de neimaginat înainte de a se petrece. Titlul aparţine redacţiei.

“Vă semnalez 7 (şapte) încălcări grosolane ale legislaţiei comise de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea în cadrul şedinţei sale extraordinare din 15.02.2010, când, la punctul “Diverse” al ordinei de zi, a fost modificat “Regulamentul privind conferirea titlului de cetăţean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea” şi a fost acordat titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea” domnului Mircea Gutău, condamnat penal prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsă privativă de libertate, fost primar al Râmnicului, al cărui mandat a încetat de drept în urma unei condamnări definitive privative de libertate:

1) art. 39 alin. (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „O dată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziţie consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi.” – consilierilor locali (cel puţin celor din Opoziţie, adică PSD şi PNL) nu li s-au pus la dispoziţie proiectele de hotărâre pe care primarul interimar (viceprimarul Romeo Rădulescu) le-a propus la punctul „Diverse” al ordinei de zi a şedinţei susmenţionate, unul privind modificarea „Regulamentului privind conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea”, iar celălalt pentru acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea” domnului Mircea Gutău, care în acest moment execută la Penitenciarul Colibaşi o pedeapsă penală privativă de libertate; aceste proiecte nu au fost discutate în comisiile pe domenii ale consiliului local, deci nu ar fi trebuit să fie incluse pe ordinea de zi, conform Regulamentului Consiliului Local;

2) art. 39 alin. (6) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Ordinea de zi a şedinţei consiliului local se aduce la cunoştinţă locuitorilor comunei sau oraşului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.” – o ştire apărută în 12.02.2010 în cotidianul „Viaţa Vâlcii”  prezintă doar patru proiecte de hotărâre pe ordinea de zi, printre aceste neaflându-se cele două menţionate la punctul anterior, după cum nici pe site-ul Primăriei nu au apărut cele două proiecte susmenţionate; (more…)

Alegeri de Paşti la Râmnicu Vâlcea?

Wednesday, February 17th, 2010

Mandatul de primar al lui Mircia Gutău a încetat, prin ordin al prefectului.
Prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu, a emis ordinul nr. 137/17.02.2010 privitor la constatarea încetării de drept a mandatului de primar deţinut de Mircia Gutău. Potrivit ordinului, mandatul încetează începând cu data de 27.01.2010, ca urmare a condamnării la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi 6 luni, prin sentinţa penală nr.182 din 18.06.2007, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.237/P/ din 27.01.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ordinul va fi comunicat lui Mircia Gutău la locul de detenţie, Primărie municipiului Râmnicu Vâlcea, Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Totul pentru profit. Oltchim trimite în şomaj 1.140 de angajaţi!

Tuesday, February 16th, 2010

Până la finele lunii februarie a anului curent, SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea (OLT) va trimite în şomaj tehnic 1.140 de angajaţi din cauza dificultăţilor în funcţionarea la capacitate a instalaţiilor şi ca urmare a lipsei de materii prime pe piaţă, a anunţat marţi, 16 februarie 2010 conducerea combinatului chimic.

Măsura va afecta doar angajaţii din producţie
“S.C. Oltchim S.A. întâmpina, în continuare, dificultăţi în funcţionarea la capacitate a instalaţiilor ca urmare a lipsei de materii prime pe piaţă, cu implicaţii negative în rezultatele economico-financiare. În prezent, sunt unele instalaţii oprite datorită lipsei de materii prime de bază – etilenă şi propilenă, iar altele care funcţionează redus datorita acestei situaţii.
Consiliul de Administraţie întrunit în şedinţa din data de 11.02.2010 a hotărât aplicarea măsurii de trimitere în şomaj tehnic a salariaţilor din instalaţiile oprite, parţial oprite şi din cadrul serviciilor funcţionale, începând cu data de 15.02.2010. Până la sfârşitul lunii februarie, estimăm că circa 1.140 de salariaţi vor fi în şomaj tehnic.
Aplicarea acestei masuri se va realiza cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 4 din 05.02.2010 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială pentru anul 2010 şi a celor din Codul Muncii”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de web a societăţii râmnicene, destinat Bursei de Valori Bucureşti.

CA Oltchim vrea să “şteargă urmele” participaţiei la Mentchim
În acelaşi timp, CA Oltchim convoacă, în data de 19 martie a.c., Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), în cadrul căreia vor fi discutate contractul dintre Oltchim şi Petrom privind preluarea Arpechim Piteşti, sursele de finanţare a achiziţiei şi a investiţiilor viitoare, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2010 şi vânzarea participaţiei deţinute de combinat la Mentchim. (more…)

Incendiu stins de pompieri la Oltchim!

Tuesday, February 16th, 2010

Miercuri, 16 februarie, în jurul orei 10.05, ISU Vâlcea a fost anunţat prin serviciul de urgenţă 112 de izbucnirea unui incendiu la una din construcţiile Electroliză 3 de pe platforma chimică. La faţa locului s-au deplasat prompt două autospeciale, o ambulanţă SMURD şi două echipaje de pompieri. Până la sosirea acestora, echipajele de pompieri de pe platforma combinatului au reuşit să stingă focul la aproximativ 20 de minute de la declanşarea lui.  Potrivit declaraţiei cpt. Cătălin Popescu, primele cercetări arată faptul că incendiul a fost provocat de muncitorii unei firme care tăiau, cu un aparat de sudură, faţada unui depozit de la secţia Electroliză, Cristalizare Sare, pentru a introduce câteva utilaje. Incendiul s-a propagat la câteva plăci din fibră din sticlă de pe acoperiş şi altele de pe faţadă, iar pagubele sunt nesemnificative.

Mircia Gutău – “cetăţean de onoare”, 14 consilieri PD-L – “cetăţeni de oroare”

Monday, February 15th, 2010

14 din cei 16 consilieri PD-L au modificat regulamentul CL Râmnicu Vâlcea pentru acordarea titlului onorific edilului – şef condamnat la închisoare de ÎCCJ. Gutău o va ţine din proces în proces, până în 17 martie. Preşedintele singurului ONG care ar fi avut curaj să atace în contencios administrativ decizia CL, jurnalistul Tudor Iosifaru de la “Grupul Contra”, a decedat în urmă cu un an de zile.
Luni, 15 februarie, în şedinţă extraordinară, Consiliului Local Râmnicu Vâlcea l-a declarat cetăţean de onoare al oraşului pe primarul Mircia Gutău, condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani şi jumătate închisoare pentru luare de mită. 14 dintre cei 16 consilieri PD-L au votat favorabil propunerii, ceilalţi 7 abţineri prezenţi la şedinţă (4 PSD şi 3 PNL) abţinându-se. Doi consilieri municipali PD-L au absentat de la vot.
Pentru această iniţiativă democrat – liberalii au decis, profitând de majoritatea zdrobitoare din CL, modificarea regulamentuluide funcţionare al legislativului local, introducând un subpunct “j” la articolul care reglementează acordarea titlului onorific, prin care au stipulat că “titlul de cetăţean de onoare poate fi acordat unui primar de oraş ales pentru un al doilea mandat”. Potrivit afirmaţiilor preşedintelui de şedinţă, iniţiativa a venit ca urmare a solicitării mai multor ONG-uri din municipiu, susţinute de peste 25 de mii de semnături din partea cetăţenilor din Râmnicu Vâlcea. Alesul nu a precizat dacă aceste semnături au fost verificate sau dacă iniţiativa consilierilor portocalii este înmtru totul conformă cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Mircia Gutău se află în prezent încarcerat la penitenciarul Colibaşi în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care l-a condamnat pe 28 ianuarie la 3 ani şi jumătate închisoare cu executare în urma dosarului “Mită la primărie”. (more…)

Reverberaţiile cazului Gutău, într-un reportaj Hotnews

Tuesday, February 9th, 2010

Cazul Gutău, profilul complet: de la primar condamnat pentru corupţie la cetăţean de onoare al oraşului. Acesta este titlul unui articol, ce conţine şi mărturii video, rezultat al documentării reproterilor Hotnews în Râmnicu Vâlcea. Iată şi textul, în continuare.
Cum a ajuns Mircia Gutau, primarul din Ramnicu Valcea condamnat pentru coruptie, sa fie propus cetatean de onoare al orasului pe care l-a condus, cu toate ca este condamnat la 3 ani si jumatate de inchisoare pentru luare de mita. Cum il judeca valcenii? Ce spun despre el denuntatorul sau, opozitia si liderii PDL care il sustin?
Desi a fost ales primar a doua oara din primul tur cu 72% din voturi,  valcenii sunt impartiti intre cei care l-au iertat pentru ca a incalcat legea si cei care il condamna pentru fapta sa si nu vad cu ochi buni numirea sa ca cetatean de onoare.
Denuntatorul lui Gutau, un om de afaceri din oras, spune ca in urma cu sase ani si-a indrumat oamenii sa il voteze pe primarul pe care dupa cativa ani tot el l-a denuntat procurorilor DNA.
Pesedistii din Ramnicu Valcea, sustin ca primarul Gutau si-a impus gasca de afaceristi in oras; inainte ca acesta sa devina primar municipalitatea era condusa de un pesedist.
In schimb, colegii din PDL il asteapta sa revina la primarie. Ambele tabere se gandesc insa la alegeri.
Jurnalistul care a pornit campania “Gutau-cetatean de onoare” il considera pe primar nevinovat si vede in el un erou-martir al orasului. Un alt jurnalist spune ca primarul a corupt intreaga administratie si ca este exponentul unui grup de interese local.
Mircia Gutau este propus pentru distinctia de cetatean de onoare al orasului pe care l-a condus si in care politistii l-au arestat in urma unei condamnari pentru coruptie intr-un dosar instrumentat de DNA. (more…)