Categoria ‘Politică’

Spune-mi cine candidează la primărie şi îţi spun care va fi soarta lui Ion Cîlea la PSD!

Monday, March 8th, 2010

Zilele trecute, Comitetul Executiv al PSD a decis ca, la organizaţiile judeţene unde există conduceri interimare sau au mandatele expirate, să se organizeze alegeri. Noul preşedinte al PSD, Victor Ponta, susţine din toate puterile că măsura nu este una menită a ascunde faptul că ar dori decapitarea liderilor judeţeni ce l-au susţinut pe Mircea Geoană la recentul congres. În cazul filialei PSD Vâlcea, se pune în discuţie mandatul de preşedinte al lui Ion Cîlea, care, potrivit statutului, dacă nu ar fi avut loc alegeri “europarlamentare” şi prezidenţiale, ar fi trebuit să se încheie în 2009. La începutul anului, deputatul Vasile Bleotu părea a fi declanşat lupta internă pentru şefia organizaţiei vâlcene. Acum a redus “decibelii”, sperând că Ion Cîlea, actualul preşedinte, se va mulţumi în curând cu statutul de vicepreşedinte naţional al PSD. Totuşi, şeful judeţului are atuuri solide în favoarea sa pentru a continua şi în funcţia de lider al social – democraţilor vâlceni. În afară de calităţile de bun organizator politic demonstrate prin rezultatele excelente obţinute în alegerile din 2008 şi 2009, Ion Cîlea este şi preşedintele Consiliului Judeţean şi are pârghiile cele mai importante în sprijinul candidaturii PSD la apropiatele alegeri parţiale pentru funcţia de primar al Râmnicului.

Matei sau Grigorescu?
Şeful CJ părea a avea şi un preferat pentru scaunul lăsat liber de procurorii DNA în persoana fostului prefect Remus Grigorescu. Acesta s-a reînscris în formaţiunea celor trei trandafiri deoarece Guvernul nu l-a distribuit într-o funcţie de înalt funcţionar public până la data de 10 noiembrie. Totuşi, şi preşedintele organizaţiei municipale a PSD, Ion Matei are argumente solide, cel mai important fiind primul loc obţinut la alegerile prezidenţiale de anul trecut în Râmnicu Vâlcea.
Făcând legătura cu introducerea prezentului articol, putem trage concluzia că în funcţie de cine va fi ales candidat de PSD la primărie vom putea anticipa care va fi soarta pe care noul preşedinte Victor Ponta i-o pregăteşte lui Ion Cîlea la cârma filialei vâlcene. (Fevronia NIŢU)

De 8 martie, cei mai sensibil liberali ies în calea femeilor cu flori

Sunday, March 7th, 2010

E deja, de ani buni, în bunul obicei al liberalilor să iasă “în stradă” cu ocazia zilei internaţionale a femeii, dar nu numai. Luni, 8 martie, organizaţiile municipale de seniori şi tineret din cadrul PNL Râmnicu Vâlcea, precum şi reprezentanţii Clubului Studenţilor Liberali Vâlcea îşi vor împărţi eforturile în diverse zone ale municipiului reşedinţă de judeţ pentru a înmâna câte o floare doamnelor şi domnişoarelor. Adrian Panduraşu şi Bogdan Pruteanu, ambii membri ai Biroului Politic Municipal, ultimul şi preşedinte al organizaţiei de tineret şi Gabriel Uţă, preşedinte al CSL şi membru BPT PNL Vâlcea se vor afla în fruntea celor care vor încerca să aducă un zâmbet pe buzele celor pe care le vor întâlni în zona centrală. Probabil că nu mai este nevoie să amintim că şi consilierul municipal Ion Nicoale, vicepreşedinte BPT PNL Vâlcea va împărţi mii de garoafe în zona de sud a Râmnicului. El se va baza tot pe tineri în această acţiune, grupul fiind coordonat de Antonie Chelcea, membru în BPT TNL Vâlcea. Nici tinerii liberali din Ocnele Mari nu s-au lăsat mai prejos. Dragoş Mitrea şi Paul Danilescu, în calitate de membri BPL PNL şi Alexandru Bănuţă, în calitate de preşedinte al organizaţiei locale de tineret şi-au convins inimoşii colegi să strângă banii pentru cumpărarea ghioceilor din propriile economii şi vor face florile cadou doamnelor şi domnişoarelor din localitate. (more…)

Vâlceanul Cristian Buican, membru supleant în Biroul Politc Central condus de Crin Antonescu

Saturday, March 6th, 2010

Relu Fenechiu şi Dan Radu Ruşanu sunt marii “câştigători din provincie”. Cel din urmă, alături de fostul şef ANAF, Daniel Chiţoiu, preşedintele CJ Micea Moloţ şi primarul Devei, Mircea Munteanu, fac din filiala Hunedoara una foarte puternic reprezentată în BPC. Daniel Chiţoiu este originar din comuna vâlceană Păuşeşti – Otăsău. În BPC are şanse să promoveze, în urma protocolului cu Acţiunea Populară, încă un vâlcean, fostul secretar de stat Adrian Toader. Filiala PNL Vâlcea ocupă locul 8 la nivel naţional, în urma rezultatelor electorale obţinute în 2008 şi 2009.

Crin Antonescu a câştigat un nou mandat de preşedinte al PNL, la aproape un an distanţă de prima sa victorie. Antonescu a obţinut sâmbătă, 6 martie, 986 (73,4%) din voturile delegaţilor la congres, în timp ce Ludovic Orban doar 357 (26,6%) 20 de voturi fiind declarate nule.

Prof. univ. Mihai Aristotel Ungureanu a făcut parte din lista lui Orban
După ce a fost reprezentată ani buni de senatorul Emilian Frâncu ca membru în Biroul Politc Central, filiala Vâlcea a reuşit sâmbătă să conserve doar o poziţie de membru supleant, în persoana preşedintelui – deputatul Cristian Buican, deşi ocupă locul 8 la nivel naţional din punct de vedere al rezultatelor obţinute în ciclul electoral 2008 – 2009. Un alt reprezentant al Vâlcii, vicepreşedintele BPT PNL prof. univ. Mihai Aristotel Ungureanu (prorector al Universităţii Româno- Americane şi fost ministru secretar de stat în Ministerul de Finanţe) a fost popus membru al BPC pe lista candidatului Ludovic Orban. Datorită lobbyului puternic exercitat de filiala hunedoreană, reprezentată de doi vicepreşedinţi (Dan Radu Ruşanu şi Daniel Chiţoiu) şi doi membri (Mircea Moloţ – preşedinte CJ şi Mircea Munteanu – primarul Devei) se poate considera că şi judeţul Vâlcea este reprezentat la vârf în echipa lui Crin Antonescu, fostul şef al ANAF Daniel Chiţoiu fiind originar din Păuşeşti – Otăsău. In extremis, filiala olteană cu cele mai bune rezultate poate obţine încă un post de membru în BPC prin Adrian Toader. Liderul reales al PNL, Crin Antonescu, a propus sâmbătă continuarea pentru încă patru ani a protocolului de fuziune cu Acţiunea Populară, acest protocol intrând în vigoare în urmă cu un an şi considerându-se că nu a fost timp suficient pentru integrarea completă a structurilor AP în PNL. Astfel, formula de Birou Politic Central propusă de Antonescu în proiectul său moţiune va putea fi suplimentată cu încă două posturi, un vicepreşedinte şi un membru, decizia urmând a fi luată la viitorul congres extraordinar al PNL de peste 6 luni. Pentru postul de vicepreşedinte este vehiculat numele lui Max Bădin. Pentru funcţia de membru, un alt nume luat în considerare a fost cel al Smarandei Enache, însă unii liberali au susţinut că aceasta nu are şanse reale să fie nominalizată deoarece în ultimul an nu prea a mai “dat” pe la partid. Astfel, următoarea variantă o poate reprezenta fostul secretar de stat din Ministerul Muncii, vâlceanul Adrian Toader. La Congres, delegaţia vâlceană s-a prezentat, ca de obicei, în ţinute impecabile, în evidenţă, de această dată, pentru cameramanii televiziunilor centrale ieşind tinerii Bogdan Pistol (preşedinte PNL Râmnicu Vâlcea) şi Victor Stănculescu (preşedinte interimar al TNL Vâlcea), ambii şi membri în BPT, care şi-au etalat cu umor cravata, respectiv cămaşa de culoare violet.

Tăriceanu, Meleşcanu, Orban şi alte nume sonore nu se mai regăsesc în conducerea naţională
În rest, prea multe cuvinte nu sunt de spus. Triumful lui Antonescu nu a stat nicio secundă sub semnul întrebării, nici chiar vineri, în prima zi a congresului, când acesta a fost criticat de Călin Popescu Tăriceanu, Viorel Cataramă sau Ludovic Orban. Fără ecou însă, pentru că Antonescu şi-a trecut fără probleme în prima seara statutul prin congres, cu 1083 voturi pentru şi puţin peste 200 împotrivă, unul prin care se desfiinţează funcţia de prim-vicepreşedinte şi se instituie votul pe listă, ca echipă propusă de preşedinte pentru Biroul politic Central.
În urma votului,  noua conducere a PNL arată astfel:
Crin Antonescu – preşedinte; Radu Stroe – secretar general; Aristotel Căncescu, Daniel Chiţoiu, Mircea Diaconu, Victor Paul Dobre, Relu Fenechiu, Răducu Filipescu, Lucian Iliescu, Rareş Mănescu, Vlad Moisescu, Norica Nicolai, Cornel Popa, Dan Radu Ruşanu, Romeo Stavarache, Varujan Vosganian şi Mihai Voicu – vicepreşedinţii; Florin Alexe (Preşedinte TNL), Cristian Anghel, Teodor Atanasiu, Cristian Bâgiu, Ilie Bolojan, Mariana Câmpeanu, Andrei Chiliman, Andrei Marga, Mircea Moloţ, Mircia Munteanu, Marius Nicoară, Marian Petrache, Octavian Popa, Nicolae Robu, Adrian Semcu, Radu Stroe şi Marcel Vela - membri în BPC; Cristian Adomniţei, Cristian Buican, Ioan Ciugulea, Cristina Pocora, Nini Săpunaru şi Ovidiu Silaghi – membri supleanţi ai BPC. Din BPC mai fac parte preşedintele re-fondator Radu Câmpeanu şi preşedintele de onoare Mircea Ionescu – Quintus.

Recesiunea economică a afectat şi fondurile de campanie ale liberalilor
Despre cnadidatura lui Viorel Cataramă nu se pot spune prea multe. A reuşit, totuşi, să exprime un punct de vedere pertinent vineri, atunci când a întrebat retoric ce s-a întâmplat în mai puţin de un an de mandat al lui Crin Antonescu la cârma liberalilor, din moment ce, din informaţiile sale, formaţiunea a acumulat o datorie de aproximativ 1,6 milioane de euro. Datele lui Cataramă au fost eronate, însă lipsa resurselor financiare s-a dovedit reală a doua zi, în momentul în care a fost prezentat Congresului ordinar raportul Financiar. Potrivit acestuia, partidul a moştenit o datorie de 300.000 de euro, în martie 2009, când Crin Antonescu a preluat şefia liberalilor, în prezent aceasta ridicându-se la “60 de lei pe cap de membru de partid”. Înmulţită cu 180.000, adică numărul aproximativ de membri ai PNL la nivel naţional, deficitul PNL se ridică la echivalentul a aproximativ 2,5 milioane de euro. (Fevronia NIŢU)

Ludovic Orban şi-a anunţat candidatura la funcţia de Preşedinte al PNL în Delegaţia Permanentă de la Vâlcea

Monday, March 1st, 2010

Deputatul Cristian Buican îşi exprimase deja preferinţa pentru Crin Antonescu, într-o conferinţă de presă anterioară. Au fost aleşi 33 de delegaţi la congres, din peste 60 de candidaţi împărţiţi în şase rubrici pe buletinul de vot. Cu excepţia preşedintelui de onoare, Jean Decuseară şi a viceprimarului Cătălin Avan, ceilalţi 31 de delegaţi aleşi sunt fie membri BPT, fie primari.
Duminică, 28 februarie, cu începere de la ora 10.00, 152 de delegaţi liberali din întreg judeţul s-au întâlnit în Sala mare a Consiliului Judeţean pentru a stabili delegaţii filialei la congresele PNL din perioada 5 – 7 martie, dar şi pentru a celebra 20 de ani de la reînfiinţarea organizaţiei liberale vâlcene (13 februarie 1990). În afară de cei 3 delegaţi de drept, preşedintele organizaţiei judeţene, deputatul Cristian Buican, senatorul Emilian Frâncu şi Adrian Toader, în calitate de reprezentant al Acţiunii Populare absorbite în PNL acum doi ani, dar şi de Zvetlana Preoteasa, fostul ministru secretar de stat al educaţiei fiind vicepreşedinte la nivel naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale, Vâlcea va fi reprezentată de 33 de persoane la evenimentele ce urmează a reconfigura statutul şi conducerea naţională a liberalilor. (more…)

Alegeţi primarul Râmnicului pe www.observatordevalcea.ro!

Monday, March 1st, 2010

31% dintre voturi însumate de candidaţii PNL,  27% de cei ai PD-L şi 26 % de cei ai PSD până luni, 1 martie, ora 18.30.
După câteva zile de la postarea sondajului de opinie cu întrebarea “Dacă alegerile parţiale pentru funcţia de primar al Ramnicului ar avea loc maine, cu cine ati vota?” pe www.observatordevalcea.ro şi-au exprimat deja opţiunile 173 de cititori (IP-uri unice). Sondajul se află pe coloana din dreapta şi în el sunt incluse numele a câte cinci posibili candidaţi din partea fiecăreia din cele trei formaţiuni politice reprezentate în Consiliul Local Râmnicu Vâlcea. În plus, există şi opţiunile “Nici unul. Alt candidat” şi “Nu ştiu dacă mă prezint la vor”. În formula “contor 0”, posibilii candidaţi au fost enumeraţi în ordine alfabetică a iniţialelor numelor de familie, iar partidele, în ordinea descrescătoare a numărului de aleşi care le reprezintă în CL.

PD-L
RADULESCU Romeo
ŢÎRDEA Dumitru
UNGUREANU Petre
VETELEANU Eusebiu
ZAMFIRESCU Sorin

PSD
GRIGORESCU Remus
MATEI Ion
PERSU Mihai
PÎRVU Constantin
RĂDULESCU Constantin

PNL
BADEA Bogdan
FRÂNCU Emilian
NICOLAE Ion
PISTOL Bogdan
SOFIANU Nicolae

Nici unul. Alt candidat
Nu ştiu dacă mă prezint la vot.

16% dintre repondenţi nu sunt încântaţi de niciun posibil candidat
Fiind încă la început, sondajul are mai mult relevanţă în ceea ce priveşte oţiunile privind partidele. Candidaţii PNL însumează 54 voturi (31%), cei ai PD-L 47 (27%), iar cei ai PSD 44 (26%). Diferenţa între voturile însumate de posibilii candidaţi este,m deci, în continuare, puţin semnificativă. 28 repondenţi vor alt candidat sau nu ştiu dacă s-ar prezenta la vot.

Anunţ – Alegeri în rândul femeilor liberale din Râmnicu Vâlcea

Monday, March 1st, 2010

Vineri, 12 martie 2010, ora 17.00, va avea loc la Sala Mare a Consiliului Judeţean Vâlcea Adunarea Generala a OFL Râmnicu Vâlcea, cu următoarea ordine de zi:
1. Raport de activitate de la ultima Adunare Generala a OFL Râmnicu Valcea până în prezent.
2. Descărcarea Biroului de sarcini.
3. Alegerea noului preşedinte OFL Râmnicu Vâlcea şi a noului birou al OFL Râmnicu Vâlcea.
4. Desemnarea delegaţilor la Conferinţa judeţeană a OFL Vâlcea din data de 11 aprile 2010.
5. Diverse.
În cazul în care la prima convocare nu vor fi prezente jumatate plus unu din numărul celor înscrişi în convocator, a doua convocare a Adunării Generale OFL Râmnicu Vâlcea este pe data de 13 martie, ora 11.00, la Sala Mare a Consilului Judeţean Vâlcea. (Preşedinte OFL Filiala Vâlcea – Eugenia POPA)
Nota Redacţiei. Anunţul a fost publicat în ediţia tipărită a “Observator de Vâlcea”, nr. 125, 16 februarie – 2 martie 2010. Titlul aparţine redacţiei.

Noi zvonuri privind dezertarea lui Vasile Bleotu din PSD

Monday, March 1st, 2010

Din mai multe surse ale lui Iosif Buble (www.pesurse.ro, reporter Antena 3) se anunţă noi plecări din Partidul Social-Democrat. Se spune că cel puţin 10 parlamentari îşi vor anunţa la începutul săptămânii viitoare demisia din partid şi trecerea la grupul “independenţilor”. Se dau şi câteva exemple posibile: Vasile Bleotu, deputat PSD de Colegiul 4 Vâlcea, Adrian Mocanu, deputat PSD de Colegiul 2 Buzău, Cornel Itu, deputat PSD de Colegiul 6 Cluj, Vasile Ghiorghe Gliga, deputat PSD de Colegiul 8 Mureş.

Monica Macovei: PD-L trebuia să-l dea afară din partid pe Mircia Gutău!

Saturday, February 27th, 2010

“Mesajul e foarte clar şi real şi nu ştiu de ce colegii mei nu au spus asta: «Da, e un primar PD-L (Mircia Gutău – n.r.) a luat cu închisoare, noi nu intervenim în justiţie şi da, trebuie dat afară»” (potrivit statutului PD-L – n.r.), a spus Macovei, prezentă zilele trecute într-o emisiune televizată în direct la REALITATEA.NET.
Eurodeputata PD-L a spus că nu este de acord nici cu păstrarea Monicăi-Iacob Ridzi în funcţia de şef al Tineretului Democrat Liberal, în care a fost numită recent interimar, după demisia din partid a fiicei Preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, care a candidat “independentă” la Parlamentul European. “Nu sunt de acord cu tipul ăsta de solidaritate. Partidul trebuia să reacţioneze vizavi de funcţia politică”, a mai spus fostul ministru, care a remarcat şi faptul că singura instituţie din domeniul justiţiei care lucrează în parametri apropiaţi de cerinţele UE rămâne Direcţia Naţională Anticorupţie.

Analiză / Tâlcuri / Po(a)nta pe seama lui Geoană, încă un avertisment pentru PNL

Monday, February 22nd, 2010

“(…)Alegerile prezidenţiale din 2009, însă, au reprezentat o provocare greu de refuzat de Mircea Geoană, un lider politic modest, poate şi onest, în naivitatea sa. Bazându-se prea mult pe susţinerea liberalilor în lupta contra lui Traian Băsescu, Geoană a uitat să-şi consolideze puterea în propria formaţiune, împănată cu zeci, dacă nu sute, de tovarăşi “activişti” cu experienţă. Ba, chiar s-a lăsat ameţit de apropierea unui succes pe care poate nici nu l-a visat, fotoliul de la Cotroceni. A lăsat garda jos chiar şi în ceea ce-i priveşte pe aliaţii de conjunctură din turul doi, mă refer aici la UDMR, PRM, PNG şi PIN şi alte minorităţi. Matematic, rezultatul înregistrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale demonstrează faptul că votanţii celor trei formaţiuni politice ori au preferat să stea acasă, ori – cei mai mulţi – au votat cu Traian Băsescu. Aşadar – şi nu am pretenţia unei teorii strict personale – Mircea Geoană nu a pierdut alegerile prezidenţiale în diaspora, nici în faţa serviciilor secrete (deşi e de nuanţat aici) şi nici sub imperiul efectelor flăcării violet. Le-a pierdut în propriul partid şi prin trădarea unor aşa-zise formaţiuni politice despre care a uitat că sunt, mai mult sau mai puţin, creaţiile lui Ion Iliescu (UDMR şi PRM) sau ale unor personaje consacrate de acesta (PNG – Viorel Hrebenciuc, PIN – Cosmin Guşă via Adrian Năstase).”

Ce ironie a sorţii, ce poantă bună, nu-i aşa? Învingându-l pe Mircea Geoană în competiţia prezidenţială din 2009 – la limită, e drept – Traian Băsescu şi-a răscumpărat “flota de datorii morale” şi i-a relansat pe orbita puterii politice din România pe… Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Adică tocmai pe cei pe care i-a demonizat ani de zile ca fiind adversarii săi pe viaţă, cel puţin din punct de vedere politic. (more…)

Ion Cîlea, învingător de pe lista perdantului

Sunday, February 21st, 2010

Cu atât mai meritorie este performanţa liderului vâlcean al social – democraţilor vâlceni Ion Cîlea cu cât el nu s-a situat printre preferaţii lui Victor Ponta la funcţia de vicepreşedinte, ci pe cea a contracandidatului învingătorului. De altfel, Mircea Geoană este nimeni altul decât unul dintre personajele naţionale secundare (situate în umbra lui Adrian Năstase) care l-au sprijinit pe Ion Cîlea în 2005, atunci când a câştigat şefia organizaţiei judeţene, împotriva deputatului Aurel Vlădoiu. Vă prezentăm listele cu echipele pe care şi le-au dorit cei doi principali candidaţi la şefia PSD, liste ce au circulat printre delegaţii la Congresul de sâmbătă, 20 februarie, în sala din complexul Romexpo.

Echipa lui Mircea Geoană
Liviu Dragnea – secretar general; Ioan Cindrea; Constantin Niţă; Ion Cîlea; Ion Chelaru; Ion Toma; Ion Prioteasa; Marian Vanghelie; Gheorghe Nichita; Mang Ioan; Marian Oprişan; Ecaterina Andronescu; Ion Vasile; Duică Adrian; Rodica Nassar; Dan Nica – vicepreşedinţi.

Echipa lui Victor Ponta
Liviu Dragnea – secretar general; Gheorghe Bunea Stancu; Radu Emil Moldovan; Florin Cârciumaru; Ion Stan; Marcu Gheorghe; Tudor Pendiuc; Mircea Duşa; Vlase Petru Gabriel; Ion Mocioalcă; Nicuşor Constantinescu; Rovana Plumb; Corina Creţu; Florin Iordache; Titus Corlăţean; Valeriu Zgonea – vicepreşedinţi. (Fevronia NIŢU)